Theodor Stolojan şi Mona Muscă se menţin pe primele locuri în popularitate, după preşedintele Traian Băsescu, cei doi excluşi din PNL fiind despărţiţi la cota de încredere numai de Gigi Becali, liderul PNG, care se află pe locul trei în ultimul sondaj de opinie realizat de Biroul de Cercetări Sociale (BCS) în perioada 10-16 octombrie. În această perioadă, Stolojan a fost exclus din PNL şi a fost lansată platforma pe care o sprijină Valeriu Stoica şi Mona Muscă.
Astfel, 38,2% din subiecţii sondajului au răspuns că au încredere multă şi foarte multă în Theodor Stolojan iar 34,5 % şi-au manifestat încredere faţă de Mona Muscă. Muscă se menţine între primii patru cei mai populari politicieni, în pofida scăderii de credibilitate pe care o înregistrează după ce a fost deconspirată ca turnător al Securităţii, faţă de cele 51 de procente pe care le deţinea la începutul lunii august, înaintea deconspirării.
Aceste procentaje sunt, însă, superioare celui cu care este cotat permierul Călin Popescu Tăriceanu în care doar 27,7% din cetăţenii intervievaţi au încredere multă şi foarte multă, procent care îl clasează pe al cincilea loc în sondajul BCS.
Pe de altă parte, în ce îl priveşte pe Adrian Năstase, 80% dintre subiecţi au declarat că "nu au încredere" în politicianul social-democrat. Doar 16% şi-au exprimat încrederea în fostul premier. Cea mai slabă cotă de încredere o are liderul PC, Dan Voiculescu, de 12%.
Sondajul a fost realizat în perioada 10-16 octombrie pe un eşantion de 1.104 persoane de peste 18 ani.
Site BCS
JURNALE |
EMISIUNI |
TRANSCRIPT |
Crawl TV |
ECHIPA |
PROGRAM TV |
DESPRE NOI |
ACOPERIRE |
CARIERE |
CONTACT
Sondaj BCS: Băsescu şi Stolojan - în top
Joi, 26 Octombrie 2006 12:54
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Mona Muscă se află pe locul al treilea în topul încrederii, după Băsescu şi Stolojan
Duminica, 22 Octombrie 2006 14:06 - Stolojan a lansat platforma liberală la Iaşi
Sambata, 04 Noiembrie 2006 07:38 - Băsescu şi Alianţa , în topul sondajelor
Marti, 05 Decembrie 2006 13:18 - Premierul şi preşedintele, vinovaţi de circul din Alianţă
Joi, 07 Decembrie 2006 18:25
Comentariile cititorilor
3. marius
Joi, 26 Octombrie 2006 21:09
| Raspunde la comentariu
2. marius
Joi, 26 Octombrie 2006 21:06
1. constantin
Joi, 26 Octombrie 2006 13:19


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Lucian Bolcaş despre Emil Boc: Ăsta ne crede tâmpiţi pe toţi! Cum comentaţi?
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 23:18Lucian Bolcaş, a declarat la Realitatea Zilei în urma conferinţei de presă susţinute de Premierul României Emil Boc despre cumulul veniturilor de la stat: "Ăsta ne crede tâmpiţi pe toţi".
Emil Boc: Nimeni în România nu trebuie să cumuleze, de la stat, salariul cu pensia
Astazi, ora 05:01Emil Boc a susţinut miercuri o conferinţă de presă în care a adus câteva precizări în legătură Ordonanţa de Urgenţă care specifică că pensia de la stat nu poate fi cumulată cu un salariu tot de la stat.
Emil Boc: Guvernul României are situaţia sub control
Astazi, ora 05:02Premierul Emil Boc a dat asigurări că Guvernul are situaţia sub control şi că priorităţile sunt asigurarea consumului casnic şi a consumului industrial.
În plină criză a gazelor, noul ministru al Economiei, Adriean Videanu, gafează de trei ori
Astazi, ora 05:03Videanu a anunţat miercuri că declară stare de urgenţă în loc de situaţie de urgenţă. La puţin timp, a revenit şi a rectificat greşeala. Şi marţi Adriean Videanu s-a încurcat atunci când a anunţat numele localităţii...
Emil Boc a demis zece consilieri personali ai fostului premier, Călin Popescu Tăriceanu
Astazi, ora 05:04Premierul Emil Boc a demis zece consilieri personali ai fostului prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, printre aceştia figurând fostul guvernator al Deltei, Paul Cononov şi preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor...
Cele mai CITITE din Politică
- Fostul deputat PSD Mircea Stănescu, urmărit penal pentru omor, s-a sinucis (27111)
- Guvernul Boc este ameninţat de un scandal, din cauza lui Gabriel Oprea (13806)
- Tăriceanu: Sub guvernarea Boc, România arată ca în bancul cu Dorel care taie curentul la tot cartierul (6573)
- Anul 2009, un an electoral crucial pentru Traian Băsescu (6454)
- Lista candidaţilor pătaţi nu se linişteşte (3902)
Cele mai VOTATE din Politică
- Lista candidaţilor pătaţi nu se linişteşte (3,96/5)
- Emil Boc: Guvernul României are situaţia sub control (3,92/5)
- Lucian Bolcaş despre Emil Boc: Ăsta ne crede tâmpiţi pe toţi! Cum comentaţi? (3,88/5)
- Ion Iliescu, fost preşedinte al României, actual candidat la preşedinţia de cartier. VEZI VIDEO (3,8/5)
- Ion Iliescu despre criza gazelor: Gazul a fost şi este un instrument de influenţă politică (3,76/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Fostul deputat PSD Mircea Stănescu, urmărit penal pentru omor, s-a sinucis (394)
- Tăriceanu: Sub guvernarea Boc, România arată ca în bancul cu Dorel care taie curentul la tot cartierul (272)
- Anul 2009, un an electoral crucial pentru Traian Băsescu (260)
- Emil Boc: Nimeni în România nu trebuie să cumuleze, de la stat, salariul cu pensia (79)
- Guvernul Boc este ameninţat de un scandal, din cauza lui Gabriel Oprea (62)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
România nu mai primeşte gaz rusesc. Aveţi probleme în alimentarea cu gaze?
Astazi, ora 05:29Rusia a încetat complet tranzitul de gaz destinat Europei pe teritoriul ucrainean, a anunţat Naftogaz. Unele ţări sunt în situaţii disperate, pentru că nu pot asigura încălzirea locuitorilor nici măcar o săptămână....
- Emil Boc: Nimeni în România nu trebuie să cumuleze, de la stat, salariul cu pensia
- Lucian Bolcaş despre Emil Boc: Ăsta ne crede tâmpiţi pe toţi! Cum comentaţi?
- Adriean Videanu: Am declarat situaţie de urgenţă
- UE ameninţă Rusia cu o "intervenţie fermă", dacă nu reia livrarea de gaz până astăzi
- Soarta Europei, jucată într-o scenetă cu premierul rus Vladimir Putin şi preşedintele Gazprom, Aleksei Miller - VEZI VIDEO CU SCENETA
- Guvernul Boc este ameninţat de un scandal, din cauza lui Gabriel Oprea
- Actele necesare pentru obţinerea noii indemnizaţii pentru creşterea copilului
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Aviaţia israeliană a bombardat tunelurile subterane de la Rafah
- În Piaţa Mare din Sibiu a fost instalat un tun de zăpadă
- Un clujean a făcut un site pe care pot fi comandate medicamente
- Chiriile locuinţelor din Capitală vor scădea în 2009 cu până la 25 la sută
- Sute de pacienţi sunt internaţi zilnic la Iaşi din cauza frigului
- În mai multe unităţi de învăţământ din ţară elevii tremură de frig
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 2 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.01 | 09.01 |
| Timişoara | -1 °C | 2 °C |
| Arad | -1 °C | -1 °C |
| Bacău | 1 °C | -8 °C |
| Braşov | -4 °C | 0 °C |
| Cluj Napoca | -3 °C | -2 °C |
| Constanţa | 3 °C | -2 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,362 USD
| 1 EUR | 4,072 RON |
| 1 USD | 2,9897 RON |
| 1 GBP | 4,4595 RON |
| 1 CHF | 2,7111 RON |
| 100 HUF | 1,531 RON |
| 100 JPY | 3,2064 RON |
| 1 BGN | 2,082 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












