Mitică Dragomir vrea să aibă mai puţină bătaie de cap la LPF / FOTO: gruprc.ro

Criza economică a afectat grav şi fotbalul românesc. Deşi, pe plan extern, analiştii estimează că sportul va fi unul dintre domeniile privilegiate din punct de vedere financiar în  în 2010, şeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Mitică Dragomir, anticipează dezastre.

"30% - 40% din toate cluburile din România sunt deja la pământ din punct de vedere financiar. De când sunt eu nu am întâlnit aşa ceva!", a declarat Mitică Dragomir la TVR 1.

"Dacă va fi criza asta nenorocită... mă gândesc să îi propun lui Mircea Sandu, dar numai după ce iau aprobabarea Adunării Generale, să reducem la 16 dacă văd că vor renunţa multe cluburi din punct de vedere financiar", a mai spus Dumitru Dragomir.

În trecut, Mitică Dragomir a fost adversarul unui sistem competiţional cu doar 16 echipe în primul eşalon, motivând că s-ar reduce numărul de meciuri jucate pe parcursul unui sezon şi ar fi afectată evoluţia naţionalei, care a cunoscut momentele de glorie într-un sistem cu 18 echipe în prima ligă.