Doctorii Chiara Cirelli şi Giulio Tononi au descoprit că lipsa somnului favorizează acumularea de proteine la nivelul sinapselor (punctele de legătură între neuroni), care sunt fundamentale pentru transmiterea informaţiilor de la o celulă nervoasă la alta, potrivit agerpres.ro. Atunci când se doarme bine, au explicat doctorii Cirelli şi Tononi, creierul "se goleşte" ca un hard disc al calculatorului de informaţiile mai puţin importante, pentru a lăsa spaţiu necesar noilor informaţii.
Cercetătorii italieni au ajuns la această concluzie după un experiment făcut pe musculiţe. Ei le-au împiedicat să doarmă timp de 24 de ore şi au observat cu un microscop că insomia le-a cauzat creşterea concentraţiei de proteine la nivelul sinapselor cu cinci unităţi. După ce musculiţele au dormit, concentraţia de proteine din creierul lor a scăzut cu 30-40%.
Doctorii au explicat că atunci când se doarme puţin, capul devine greu în adevăratul sens al cuvântului. "Lipsa somnului duce la acumularea de proteine, iar acest lucru îngreunează transmiterea de informaţii de la o celulă la alta", au explicat cercetătorii.
Somnul "spală" creierul de informaţiile mai puţin importante
PUBLICAT
Joi, 7 Octombrie 2010 08:47
ACTUALIZAT
Joi, 7 Octombrie 2010 12:08
SURSA
Agerpres
Un somn profund ajută la eliberarea informaţiei din sinapsele creierului şi încarcă cu energie neuronii care asimilează cunoştinţe. Descoperirile au fost revelate de un studiu condus de doi neurologi italieni de la University of Wisconsin-Madison School of Medicine din Statele Unite ale Americii.
Somnul ajută creierul să elimine informaţiile mai puţin importante / FOTO: tasneemrocks.wordpress.com







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M