Haosul pare să fie cuvântul de ordine în gestionarea situaţiei provocate de reapariţia gripei aviare în ţara noastră. Degringolada se înregistrează atât în informaţiile care ajung la presă, cât şi în măsurile care se iau în teren.
Numărul focarelor şi al localităţilor suspecte de gripă aviară diferă, în funcţie de autoritatea care anunţă cifrele.
Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur: Unii au confundat suspiciunea cu această confirmare şi când am adunat numărul de focare s-a creat o confuzie. Pentru toată lumea, încă o dată: confirmarea este atunci când s-a izolat virusul.
Pentru evitarea confuziilor, la fiecare prefectură şi la ministerul agriculturii va exista câte un purtător de cuvânt care va comunica orice date referitoare la numărul de focare şi la măsurile luate de autorităţi.
În localitatea vrânceană Boloteşti, unde s-a instituit carantina, la doar 300 de metri de filtrul poliţiei, oamenii ieşeau şi intrau nestingheriţi din comună.
Localnicii din Boloteşti au ieşit în mijlocul străzii şi au încercat să împiedice autorităţile să euthanasieze păsările.
La Valea Lupului, în judeţul Buzău, unde autorităţile de la Bucureşti nu au confirmat prezenţa virusului gripei aviare, toate cele 4000 de păsări au fost euthanasiate.
Autorităţile buzoiene, care cred că focarul e confirmat, au extins zona de protecţie pe o rază de 20 de kilometri în jurul localităţii. În aria de supraveghere se află două oraşe - Nehoiu şi Pătârlagele şi 19 comune, toate de pe Valea Buzăului.
Ţi-a plăcut articolul?
JURNALE |
EMISIUNI |
TRANSCRIPT |
Crawl TV |
ECHIPA |
PROGRAM TV |
DESPRE NOI |
ACOPERIRE |
CARIERE |
CONTACT
SOLUŢIE DE COMPROMIS
Vineri, 19 Mai 2006 05:27
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- GRIPA AVIARĂ ÎN ROMÂNIA
Duminica, 14 Mai 2006 03:26 - RĂMÂNE SUB OBSERVAŢIE
Miercuri, 17 Mai 2006 21:03 - MĂSURI ANTIAVIARE
Joi, 18 Mai 2006 03:45 - AVIARA, PERICOL GLOBAL
Joi, 18 Mai 2006 11:34 - ASIGURĂRI GUVERNAMENTALE
Joi, 18 Mai 2006 15:44 - COŞMARUL AVIAREI
Joi, 18 Mai 2006 16:21 - HAOS ÎN CRIZA AVIARĂ
Joi, 18 Mai 2006 17:00 - STARE DE ALERTĂ
Joi, 18 Mai 2006 17:32 - REZULTATE NEGATIVE
Joi, 18 Mai 2006 20:58 - SE ÎNMULŢESC ANCHETELE
Joi, 18 Mai 2006 21:33
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Aproape 1500 de familii din Abrud, jud. Alba, se încălzesc cu sobe cu lemne
Astazi, ora 06:05Pentru locuitorii din Abrud, oprirea livrărilor de gaze ruseşti nu reprezintă o problemă. Asta pentru că oamenii au trecut, cu ani în urmă, la încălzirea cu lemne. Centralele termice de cartier au fost închise în 1995, pentru...
Poleiul provoacă accidente pe drumurile din ţară
Astazi, ora 06:01Zăpada şi poleiul au afectat circulaţia pe drumurile din ţară. Un accident care a avut loc în judeţul Iaşi a fost surprins de un telespectator Realitatea TV.
Numărul turiştilor străini care au venit în ţară a crescut cu 20% în 2008
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 19:36Turismul românesc a avut un an profitabil. Faţă de 2007, numărul turiştilor străini care au venit în ţară a crescut. La fel şi al românilor care şi-au petrecut vacanţa în străintate.
Miting de solidaritate cu victimele războiului din Fâşia Gaza, vineri, în Bucureşti
Astazi, ora 05:13Comisariatul pentru Societatea Civilă (CSC) va organiza, vineri, în Capitală, un miting de pace în semn de solidaridate cu victimele războiului din Fâşia Gaza, la care vor participa 100 de membri ai comisariatului, membri ai...
Cele mai CITITE din Social
- Enrique Iglesias a avut parte de o sonorizare slabă la Revelionul de la Romexpo. VEZI VIDEO (3177)
- Sindicatele, patronatele şi guvernanţii au discutat miercuri despre criza economică (2440)
- Spectacol de artificii în noaptea de Revelion, în mai multe oraşe din ţară (1607)
- Romavia riscă să rămână fără piloţi din cauza unei ordonanţe de urgenţă (1418)
- Zeci de oameni au continuat petrecerea de Revelion la Curmătura (1364)
Cele mai VOTATE din Social
- Peste două milioane de români şi-au celebrat miercuri onomastica (3,92/5)
- Dacă ar mai fi trăit, Elena Ceauşescu ar fi împlinit miercuri 90 de ani (3,68/5)
- În mai multe oraşe ale ţării s-a redus debitul de gaz natural (3,24/5)
- Spectacol de artificii în noaptea de Revelion, în mai multe oraşe din ţară (2/5)
- Creştinii ortodocşi au prăznuit marţi Botezul Domnului (1,96/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Enrique Iglesias a avut parte de o sonorizare slabă la Revelionul de la Romexpo. VEZI VIDEO (36)
- Dacă ar mai fi trăit, Elena Ceauşescu ar fi împlinit miercuri 90 de ani (11)
- Sindicatele, patronatele şi guvernanţii au discutat miercuri despre criza economică (11)
- Creştinii ortodocşi sărbătoresc Craciunul în rit vechi (1)
- Spectacol de artificii în noaptea de Revelion, în mai multe oraşe din ţară (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
România nu mai primeşte gaz rusesc. Aveţi probleme în alimentarea cu gaze?
Astazi, ora 05:29Rusia a încetat complet tranzitul de gaz destinat Europei pe teritoriul ucrainean, a anunţat Naftogaz. Unele ţări sunt în situaţii disperate, pentru că nu pot asigura încălzirea locuitorilor nici măcar o săptămână....
- Emil Boc: Nimeni în România nu trebuie să cumuleze, de la stat, salariul cu pensia
- Lucian Bolcaş despre Emil Boc: Ăsta ne crede tâmpiţi pe toţi! Cum comentaţi?
- Adriean Videanu: Am declarat situaţie de urgenţă
- UE ameninţă Rusia cu o "intervenţie fermă", dacă nu reia livrarea de gaz până astăzi
- Soarta Europei, jucată într-o scenetă cu premierul rus Vladimir Putin şi preşedintele Gazprom, Aleksei Miller - VEZI VIDEO CU SCENETA
- Guvernul Boc este ameninţat de un scandal, din cauza lui Gabriel Oprea
- Actele necesare pentru obţinerea noii indemnizaţii pentru creşterea copilului
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Aviaţia israeliană a bombardat tunelurile subterane de la Rafah
- În Piaţa Mare din Sibiu a fost instalat un tun de zăpadă
- Un clujean a făcut un site pe care pot fi comandate medicamente
- Chiriile locuinţelor din Capitală vor scădea în 2009 cu până la 25 la sută
- Sute de pacienţi sunt internaţi zilnic la Iaşi din cauza frigului
- În mai multe unităţi de învăţământ din ţară elevii tremură de frig
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 2 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.01 | 09.01 |
| Timişoara | -1 °C | 2 °C |
| Arad | -1 °C | -1 °C |
| Bacău | 1 °C | -8 °C |
| Braşov | -4 °C | 0 °C |
| Cluj Napoca | -3 °C | -2 °C |
| Constanţa | 3 °C | -2 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,362 USD
| 1 EUR | 4,072 RON |
| 1 USD | 2,9897 RON |
| 1 GBP | 4,4595 RON |
| 1 CHF | 2,7111 RON |
| 100 HUF | 1,531 RON |
| 100 JPY | 3,2064 RON |
| 1 BGN | 2,082 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











