Teheranul a propus Franţei "crearea unui consorţiu pentru producerea în Iran a uraniului îmbogăţit" ca soluţie pentru controversatul dosar nuclear, a spus directorul adjunct al Agenţiei Iraniene a Energiei Atomice, Mohammad Saeedi.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Mohammad al-Hosseini, a reafirmat la sfârşitul săptămânii trecute că Iranul refuză suspendarea programului său de îmbogăţire al uraniului în vederea deschiderii negocierilor privind programul său nuclear.

Iranul este de mult timp în vizorul Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite din cauza programului său nuclear.

În ciuda insistenţelor comunităţii internaţionale şi a posibilităţii impunerii de către ONU a unor sancţiuni economice, Iranul a refuzat de mai multe ori să sisteze activitatea de producţie a uraniului îmbogăţit, care ar putea fi folosit în construirea armelor nucleare.