Anunţul preşedintelui că doreşte să se adreseze Parlamentului este relatat, speculat şi comentat în toate ziarele de astăzi. Cu toate că tema declaraţiei pe care Traian Băsescu o va face în Parlament nu a fost anunţată, jurnaliştii au câteva ipoteze.

"Băsescu se cere în faţa Parlamentului", scrie Cotidianul. Jurnaliştii speculează şi faptul că Băsescu vrea să facă o declaraţie în Parlament marţi, 13 februarie, fix ziua în care se dezbate moţiunea anti-Macovei. Cum toată lumea se aşteaptă ca Băsescu să sară în sprijinul Monicăi Macovei, majoritatea parlamentarilor cer amânarea discursului prezidenţial.

"Băsescu, în groapa cu lei", titrează Evenimentul zilei de astăzi. Unii reprezentanţi ai partidelor cred că gestul şefului statului este unul firesc, alţii sunt convinşi că Băsescu vrea să influenţeze votul asupra moţiunii simple anti-Macovei, relatează ziariştii de la Evenimentul zilei.

"Circ pentru Băsescu" este titlul din România liberă. Jurnaliştii estimează că intervenţia preşedintelui va fi extrem de dură, că vor fi atacate legăturile oamenilor politici care nu fac altceva decât "legi pentru infractor", intervenţiile în justiţie şi situaţia măsurilor postaderare.