Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Javier Solana, a declarat, astăzi, că speră încă în formarea unui guvern proeuropean şi democratic, după alegerile legislative care au avut loc duminică în Serbia, câştigate de ultranaţionalişti, potrivit estimărilor, transmite AFP.

"Sper din toată inima că se va putea forma un guvern al forţelor proeuropene şi democratice", a declarat luni dimineaţă înaltul reprezentant pentru politică externă a UE, la sosirea la reuniunea miniştrilor europeni ai afacerilor externe de la Bruxelles.

Potrivit primelor estimări, ultranaţionaliştii au obţinut cele mai multe voturi la alegerile legislative din Serbia, devansându-i pe proeuropeni, dar fără a obţine majoritatea absolută care le-ar fi permis să guverneze.

Alegerile de duminică erau considerate hotărâtoare pentru integrarea europeană a Serbiei, un proces pe care lipsa de cooperare a Belgradului cu justiţia internaţională l-a încetinit considerabil.