Autorităţile bulgare au declanşat o anchetă în scandalul diplomelor false, emise în Bulgaria şi România. Documentele au apărut în Grecia şi tot de acolo au apărut primele semnale de alarmă. În schimb, în România nu se face nicio anchetă, pentru că nu există suficiente informaţii.
Eventuala implicare a universităţilor române şi bulgare în scandalul diplomelor false îi îngrijorează pe oficialii din Ministerul elen al Educaţiei. Potrivit cotidianului Kathimerini, Grecia este obligată să accepte diplomele, pentru că cele două ţări au intrat recent în UE.
Ministerul elen al Educaţiei anunţase la sfârşitul lunii ianuarie că a depistat 310 studenţi care doreau să obţină în mod fraudulos validarea studiilor superioare efectuate, în ultimii trei ani, în diverse universităţi din străinătate, majoritatea în România, Bulgaria, Rusia şi Albania. Diplomele false proveneau din domeniul medicinei, ingineriei, afacerilor şi din drept.
Conform spuselor oficialilor eleni, diplomele au fost făcute între 2004 şi 2006 şi erau prezentate în special angajatorilor din străinătate. Costul mediu al unui asemenea document ajungea la 2.000 de euro. Şi în Bulgaria, zeci de funcţionari suspectaţi că ar fi avut legătură cu eliberarea diplomelor sunt cercetaţi de autorităţile din ţara vecină.
În schimb, în România nu se întâmplă nimic. Contactat de Realitatea Tv, ministrul Educaţiei Mihail Hărdău a afirmat că deocamdată nu are nicio informaţie despre eventuale cercetări. Nici Ambasada României de la Atena nu ştie prea multe.
JURNALE |
EMISIUNI |
TRANSCRIPT |
Crawl TV |
ECHIPA |
PROGRAM TV |
DESPRE NOI |
ACOPERIRE |
CARIERE |
CONTACT
Sofia anchetează scandalul diplomelor false
Marti, 06 Februarie 2007 16:45
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Scandal la Atena: Studenţi greci, cu diplome false
Duminica, 28 Ianuarie 2007 01:26
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
George W. Bush i-a invitat la Casa Albă pe foştii preşedinţi americani în viaţă - VEZI FOTO
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 21:21Reuniune istorică la Casa Albă. La final de mandat, George W. Bush i-a invitat la dineu pe toţi foştii preşedinţi americani în viaţă. N-a lipsit nici preşedintele ales, Barack Obama, care a stat alături de Jimmy Carter, de...
MAE continuă demersurile pentru ca cetăţenii români să poată părăsi Fâşia Gaza
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 19:53Ambasada României la Tel Aviv continuă în mod permanent demersurile pe lângă autorităţile israeliene pentru ca cetăţenii români care dispun de documente de identitate valabile să poată părăsi zona de conflict din Fâşia...
SUA: "Rusia îşi compromite ambiţiile de a avea o mai mare influenţă pe plan mondial"
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 17:35Consilierul lui George W. Bush pe chestiuni de securitate naţională, Stephen Hadley, va spune într-un discurs că o Rusie "care continuă să-şi ameninţe vecinii" şi să "manipuleze accesul la energie" îşi compromite ambiţiile...
UE ameninţă Rusia cu o "intervenţie fermă", dacă nu reia livrarea de gaz până astăzi
Astazi, ora 05:39Premierul ceh Mirek Topolanek, a cărui ţară deţine preşedinţia UE, a avertizat miercuri că, dacă livrările de gaz rusesc către Europa "nu sunt restabilite până mâine (joi - n.red.), va exista o intervenţie mai fermă a UE",...
Cele mai CITITE din Externe
- UE ameninţă Rusia cu o "intervenţie fermă", dacă nu reia livrarea de gaz până astăzi (7052)
- Peste 40 de morţi, în urma unui atac asupra unei şcoli din Gaza (6306)
- O cameră de supraveghere a filmat prăbuşirea unui elicopter (1245)
- Armata israeliană a decis să permită un armistiţiu zilnic de trei ore, pentru crearea unui culoar umanitar (1187)
- FBI face angajări masive, pentru prima oară de la 11 septembrie 2001 (1161)
Cele mai VOTATE din Externe
- La Bethleem a fost sărbătorit Crăciunul pe rit vechi (3,96/5)
- Peste 40 de morţi, în urma unui atac asupra unei şcoli din Gaza (2,96/5)
- Armata israeliană a decis să permită un armistiţiu zilnic de trei ore, pentru crearea unui culoar umanitar (2,76/5)
- UE ameninţă Rusia cu o "intervenţie fermă", dacă nu reia livrarea de gaz până astăzi (2,52/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Peste 40 de morţi, în urma unui atac asupra unei şcoli din Gaza (531)
- UE ameninţă Rusia cu o "intervenţie fermă", dacă nu reia livrarea de gaz până astăzi (64)
- Armata israeliană a decis să permită un armistiţiu zilnic de trei ore, pentru crearea unui culoar umanitar (39)
- Ateii britanici au lansat o campanie cu mesaje postate pe autobuze (27)
- O cameră de supraveghere a filmat prăbuşirea unui elicopter (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
România nu mai primeşte gaz rusesc. Aveţi probleme în alimentarea cu gaze?
Astazi, ora 05:29Rusia a încetat complet tranzitul de gaz destinat Europei pe teritoriul ucrainean, a anunţat Naftogaz. Unele ţări sunt în situaţii disperate, pentru că nu pot asigura încălzirea locuitorilor nici măcar o săptămână....
- Emil Boc: Nimeni în România nu trebuie să cumuleze, de la stat, salariul cu pensia
- Lucian Bolcaş despre Emil Boc: Ăsta ne crede tâmpiţi pe toţi! Cum comentaţi?
- Adriean Videanu: Am declarat situaţie de urgenţă
- UE ameninţă Rusia cu o "intervenţie fermă", dacă nu reia livrarea de gaz până astăzi
- Soarta Europei, jucată într-o scenetă cu premierul rus Vladimir Putin şi preşedintele Gazprom, Aleksei Miller - VEZI VIDEO CU SCENETA
- Guvernul Boc este ameninţat de un scandal, din cauza lui Gabriel Oprea
- Actele necesare pentru obţinerea noii indemnizaţii pentru creşterea copilului
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 2 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.01 | 09.01 |
| Timişoara | -1 °C | 2 °C |
| Arad | -1 °C | -1 °C |
| Bacău | 1 °C | -8 °C |
| Braşov | -4 °C | 0 °C |
| Cluj Napoca | -3 °C | -2 °C |
| Constanţa | 3 °C | -2 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,362 USD
| 1 EUR | 4,072 RON |
| 1 USD | 2,9897 RON |
| 1 GBP | 4,4595 RON |
| 1 CHF | 2,7111 RON |
| 100 HUF | 1,531 RON |
| 100 JPY | 3,2064 RON |
| 1 BGN | 2,082 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









