Aglomeraţie şi nervi în vama Nădlac, în urma restricţiilor de circulaţie din cauza caniculei. Sute TIR-uri au fost trase pe dreapta, iar şoferii care nu au mai avut loc în parcările amenajate au fost nevoiţi să staţioneze între vămi până seara, când şi-au putut continua drumul.

Şoferii au stat aproape 10 ore la peste 40 de grade Celsius şi spun că nicăieri în Europa nu au fost opriţi să circule din cauza temperaturilor ridicate.

Canicula a determinat autorităţile să impună restricţii de circulaţie, între orele 11 şi 20, pentru maşinile ce depăşesc şapte tone. Măsura a fost luată pentru a preveni deteriorarea şoselelor. Poliţiştii îi avertizează pe transportatori că riscă să rămână şi fără permisele de conducere, dacă nu vor respecta restricţiile.