Cei doi şoferi bulgari care au încercat să intre în România cu un transport de componente de arme au fost arestaţi preventiv. Magistraţii Tribunalului Dolj au emis pe numele lor mandate pentru 29 de zile. Cetăţenii bulgari sunt acuzaţi de contrabandă calificată, folosirea de acte nereale şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Aproape o sută de ţevi de mitralieră şi peste 1600 de benzi de cartuşe au fost descoperite sâmbătă, într-un TIR bulgăresc. Şoferul le-a declarat poliţiştilor, că nu ştia ce se află în camion.

Şoferul bulgar le-a arătat vameşilor acte în care scria că transportă cutii şi paleţi de lemn cu destinaţia Finlanda. La control însă, poliţiştii de frontieră au descoperit componente de arme, despre care şoferul susţine că nu ştia nimic. Până la clarificarea situaţiei, el a fost reţinut la sediul poliţiei de frontieră Calafat.

"Au fost descoperite în interiorul camionului ami multe piese de armament. 99 de ţevi pentru mitraliere, 1650 de benzi pentru cartuşe şi 1650 de cutii pentru cartuşe" a declarat Dănuţ Rudăreanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Calafat.

Cazul a fost preluat de procurorii de la Crimă Organizată Craiova. Ei trebuie să stabilească dacă şoferul bulgar are vreo vină, dar şi cine se află în spatele transportului de arme.

Procurorii DIICOT Craiova l-au reţinut ieri şi pe celălalt şofer al tirului în care poliţiştii de frontieră de la Calafat au descoperit aseară 1600 de benzi de cartuşe şi aproape 100 de ţevi de mitralieră.

Este vorba de şoferul de rezervă, care împreună cu şoferul reţinut aseară, vor fi prezentaţi în cursul zilei de astăzi Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă.