După Ganea şi Cătălin Munteanu, Dinamo ar mai putea pierde un jucător în această iarnă. Cotidianul spaniol El Mundo Deportivo scrie că Real Sociedad este interesată de achiziţionarea atacantului Claudiu Niculescu.

Clubul basc s-a reorientat spre român după ce transferul atacantului Federico Higuain de la Nueva Chicago a căzut. Spaniolii au vrut chiar să trimită un reprezentant la Londra, la partida Tottenham - Dinamo, însă au renunţat când au aflat că Niculescu nu va juca.

Potrivit celor de la El Mundo Deportivo preţul lui Claudiu Niculescu este de un milion de euro. În urmă cu o lună, Cristi Borcea i-a oferit lui Niculescu un nou contract, fără clauza de reziliere de 600.000 de euro din înţelegerea precedentă.