Socialiştii europeni au protestat la Bruxelles faţă de discriminarea salarială a femeilor pe piaţa muncii din Uniunea Europeană. Deşi tratatele Uniunii Europene şi legislaţia europeană garantează plata egală pentru muncă egală, femeile din Europa sunt plătite în medie cu 15 % mai puţin decât bărbaţii.
Socialiştii europeni au organizat o zi de protest împotriva discriminării salariale a femeilor în Uniunea Europeană. Ei au ales ziua de 22 februarie, deoarece după calculele lor, femeile din Europa trebuie să muncească până pe 22 februarie pentru a câştiga pe anul trecut ceea ce bărbaţii au câştigat până pe 31 decembrie.
Cu alte cuvinte, femeile trebuie să lucreze aproape 14 luni ca să câştige ceea ce bărbaţii câştigă în 12 luni. Ele sunt plătite în medie cu 15% mai puţin decât bărbaţii. Socialiştii au organizat o serie de proteste şi dezbateri la Bruxelles în paralel cu întâlnirea miniştrilor muncii şi ai protecţiei sociale ai ţărilor membre.
Femeile din Partidul Socialist au arborat pancarte pe care scria SOLDURI salarii reduse cu 15%. Socialiştii vor ca guvernele Uniunii să promoveze egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, să facă eforturi pentru a permite femeilor să combine obligaţiile familiale şi carieră prin dezvoltarea sistemului de creşe de exemplu, şi să promoveze cote pentru angajaţii femei în companii.





Socialiştii europeni au protestat faţă de discriminarea salarială a femeilor
Sambata, 24 Februarie 2007 06:34
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Pensii mai mici pentru femei
Miercuri, 29 Noiembrie 2006 18:35 - Fondul Mondial pentru Femei oferă finanţări pentru îmbunătăţirea condiţiei femeii
Luni, 12 Februarie 2007 14:58 - Femeile din România au cea mai scurtă speranţă de viaţă
Luni, 19 Februarie 2007 21:32 - Femeile din România: un milion lucrează în agricultură şi 40 sunt patroni
Joi, 08 Martie 2007 20:18
Comentariile cititorilor
1. ROmanul
Sambata, 24 Februarie 2007 14:32
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Prinţul Harry a renovat o şcoală din regatul african Lesotho
Astazi, ora 07:59Prinţul Harry a lucrat cot la cot cu camarazii lui de regiment pentru a renova o şcoală din regatul african Lesotho.
Locuitorii din Bagdad se plâng că apa potabilă a fost contaminată
Astazi, ora 07:59Locuitorii din Bagdad riscă să se îmbolnăvească de holeră sau hepatită din cauza apei potabile contaminate. Irakienii se plâng că apa a fost contaminată după ce mai multe conducte vechi s-au fisurat.
150 de oameni au fost arestaţi în Chile în timpul unui protest
Astazi, ora 06:45Manifestări violente în Chile! Zeci de profesori şi elevi au protestat faţă de reforma învăţământului propusă de preşedintele Michelle Bachelet.
46 de oameni au murit în Bolivia după ce un autobuz s-a prăbuşit într-o prăpastie
Astazi, ora 06:41Cel puţin 46 de oameni au murit în Bolivia după ce un autobuz s-a prăbuşit într-o prăpastie adâncă de 200 de metri.
Cele mai CITITE din Externe
- Alertă de febră hemoragică în Grecia (2019)
- Un român a fost rănit în prima zi a curselor cu tauri din Pamplona (763)
- Incident nuclear în Franţa, nu există un risc imediat (574)
- La Toyako, în Japonia, a început summit-ul G8 (447)
- Cetăţenii moldoveni cu vize Schengen nu mai au nevoie din 11 iulie de vize de tranzit pentru România (386)
Cele mai VOTATE din Externe
- Incident nuclear în Franţa, nu există un risc imediat (3,72/5)
- Rusia ameninţă că va reacţiona prin mijloace militare la desfăşurarea scutului antirachetă (3,64/5)
- Alertă de febră hemoragică în Grecia (1,96/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Incident nuclear în Franţa, nu există un risc imediat (6)
- Un român a fost rănit în prima zi a curselor cu tauri din Pamplona (3)
- Forţele militare ruse vor avea în 2009 un buget-record de peste 27 miliarde de euro (2)
- Alertă de febră hemoragică în Grecia (2)
- Rusia ameninţă că va reacţiona prin mijloace militare la desfăşurarea scutului antirachetă (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Astăzi sunt aşteptate rezultatele finale de la examenul de bacalaureat - VEZI NOTELE
Astazi, ora 07:28Promovabilitate mai mică şi mai mulţi absolvenţi eliminaţi din sală pentru că au încercat să copieze. Acestea sunt rezultatele examenului de bacalaureat. Datele adunate din ţară arată însă diferenţe foarte mari de...
- Astăzi se reunesc departamentele PSD, dar şi Consiliul PSD Bucureşti
- Sorin Oprescu l-a demis pe şeful Administraţiei Străzilor
- Incident nuclear în Franţa, nu există un risc imediat
- Radu Berceanu: Nu există nicio firmă care să poată să facă audit la RADET. Acolo este un balamuc!
- Sorin Oprescu: Preţul gigacaloriei este umflat artificial
- Părinţii unui copil născut mort îi acuză pe medici că le-au schimbat bebeluşul. Cum comentaţi?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un grup de săteni din estul Indiei a salvat doi elefanţi de la înec
- Sute de sindicalişti pichetează astăzi sediul Guvernului
- Locuitorii din Bagdad se plâng că apa potabilă a fost contaminată
- Prinţul Harry a renovat o şcoală din regatul african Lesotho
- Parlamentul European a elaborat o legislaţie privind reducerea E-urilor. Cum comentaţi această decizie?
- Carla Bruni îşi lansează cel de-al treilea album muzical
Trimite-ne mesaje
![]() |
După recenta majorare a preţului la carburanţi şi la energie electrică, urmează un nou val de scumpiri. Cum comentaţi? |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 09.07 | 10.07 |
| Timişoara | 29 °C | 30 °C |
| Arad | 28 °C | 22 °C |
| Bacău | 26 °C | 25 °C |
| Braşov | 24 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 25 °C | 27 °C |
| Constanţa | 26 °C | 24 °C |
| Europa | 09.07 | |
| Atena | 38 °C | |
| Berlin | 20 °C | |
| Helsinki | 18 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 33 °C | |
| Moscova | 23 °C | |
| Oslo | 24 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 28 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6066 RON |
| 1 USD | 2,3035 RON |
| 1 GBP | 4,5323 RON |
| 1 CHF | 2,2342 RON |
| 100 HUF | 1,545 RON |
| 100 JPY | 2,1429 RON |
| 1 BGN | 1,844 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







