Trupa lui Bernd Schuster s-a recunoscut învinsă în prima manşă a turului patru al Cupei Regelui, pe terenul unei divizionare din liga a treia, Real Union, însă "galacticii" au o scuză.
Cea mai mare parte a meciului campioana Spaniei a fost cu moralul la pământ din cauza situaţiei lui De la Red. În minutul 11 al partidei din deplasare cu Real Union, la scorul de 1-1, Ruben De la Red şi-a pierdut cunoştinţa pe terenul de joc.
Mijlocaşul de 23 de ani al madrilenilor tocmai se retrăgea spre propria poartă, după o lovitură de colţ a Realului, când, brusc, s-a prăbuşit pe gazon. Echipa medicală a pătruns imediat pe gazon şi a încercat să-l resusciteze pe jucător. L-au transportat cu targa în afara terenului, au continuat încercările de resuscitare, iar într-un final, la vestiare, mijlocaşul şi-a revenit din leşin.
De la Red a fost transportat apoi la spitalul din Irun, unde a efectuat o serie de teste medicale şi şi-a petrecut noaptea. Din fericire, situaţia sa nu este gravă, iar unul din medicii Realului a declarat că leşinul lui De la Red s-a datorat unei scăderi bruşte a tensiunii sângelui, care ar putea avea la bază efortul făcut de jucător. Medicii campioanei Spaniei au dat însă asigurări că în perioada următoare De la Red va efectua o serie de analize şi investigaţii amănunţite, pentru a se afla exact cauzele acestui incident.
În august 2007, Antonio Puerta (22 de ani), jucătorul Sevilliei, a decedat în timpul unui meci din campionatul spaniol, după ce a suferit mai multe atacuri de cord.
Real Union a câştigat prima manşă din turul patru al Cupei Regelui în faţa celor de la Real Madrid, scor 3-2, după dubla lui Juan Dominguez şi reuşita lui Goikoetxea, însă va avea o misiune dificilă în returul de pe "Bernabeu".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M