Imigranţii români care doresc
să rămână în Italia mai mult de trei luni vor trebui să se înscrie la
Evidenţa Populaţiei indicând unde stau. În plus, ei vor trebui să facă
dovada unui venit legal şi să deţină o asigurare de sănătate care să
acopere costurile asistenţei medicale în Italia, potrivit măsurilor
anunţate miercuri de Guvernul italian.
Ministrul de Interne Roberto Maroni nu a spus care este suma
minimă pentru care imigrantul comunitar poate rămâne în Italia, însă a
precizat că venitul acestuia trebuie să fie "adecvat" şi să-i permită
să se întreţină pe sine şi pe familie. Presa menţionase anterior suma
de 900 de euro ca fiind minimul necesar pe care îl are în vedere
guvernul italian. În ceea ce priveşte asigurarea de boală, scopul ei
este să nu oblige statul italian să-l lase pe respectivul cetăţean în
seama sistemului de protecţie socială.
Roberto Maroni a precizat că decretul în cauză va permite primarilor să
verifice dacă cetăţeanul comunitar îndeplineşte toate condiţiile pentru
a obţine rezidenţa în localitatea respectivă. În cazul în care nu sunt
respectate condiţiile în cauză, primarul va putea refuza acordarea
rezidenţei, iar acesta devine unul dintre motivele pentru care se
va putea solicita îndepărtarea imediată de pe teritoriul italian a
cetăţeanului comunitar.
Prevederile sunt incluse într-un decret de lege adoptat miercuri de
Guvernul italian, ceea ce înseamnă că se aplică imediat. Practic, prin
noul decret italian, primarii au primit prerogative sporite. Ei vor
putea verifica dacă cetăţeanul comunitar întruneşte cerinţele pentru
rezidenţă. În prezent, acest lucru se face automat, fiind suficient ca
cetăţeanul comunitar să declare pe proprie răspundere că îndeplineşte
condiţiile.
Ministrul de Interne a subliniat că măsurile care îi privesc pe
cetăţenii comunitari din Italia respectă directiva europeană
referitoare la libera circulaţie. Tot ceea ce vor face autorităţile
italiene este să aplice mai atent cerinţele prevăzute de directivă în
ceea ce priveşte rămânerea pe teritoriul naţional a cetăţenilor
comunitari.
Decretul mai prevede că înfiinţarea de tabere de către străinii aflaţi
în situaţie ilegală va fi pedepsită cu închisoarea de la şase luni
la trei ani şi cu amendă cuprinsă între 10.000 şi 30.000 de euro, o
măsură ce pare să-i vizeze direct pe romi.
În proiectul de lege sunt prevăzute, printre altele, circumstanţe
agravante pentru delictele comise asupra persoanelor în vârstă şi a
celor cu handicap; stoparea practicii căsătoriilor de convenienţă şi a
consecinţelor lor printr-un mecanism care prevede imposibilitatea
oficierii căsătoriilor înainte de doi ani de convieţuire.
În ceea ce priveşte decretele legislative, unul dintre ele se referă la reunificarea familiilor cetăţenilor străini, introducându-se restricţii şi analiza ADN pentru stabilirea gradului de rudenie a celui care solicită reunificarea.
Sunt incluse, de asemenea, circumstanţe agravante pentru cei care,
aflaţi ilegal pe teritoriul italian, comit un delict; pedeapsa acestora
poate fi majorată cu o treime din pedeapsa prevăzută iniţial.
Ministrul de Interne a precizat că atât proiectul de lege, cât şi
decretele legislative sunt un pachet unic, care va fi dezbătuit de
Parlament în regim de urgenţă, preconizându-se intrarea în vigoare a
tuturor normelor până la sfârşitul lunii iulie.









