Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Soarta maidanezilor, amânată din nou, pentru săptămâna viitoare

Deputaţii nu au reuşit nici miercuri să acorde atenţie legii comunitare, amânând, din nou, luarea unei decizii. Întrucât parlamentarii nu au avut timp să discute pe marginea proiectului legislativ, vor mai încerca, încă o dată, săptămâna viitoare.

Deputaţii decid soarta maidanezilor / Foto: thepetwiki.com
Deputaţii decid soarta maidanezilor / Foto: thepetwiki.com

Dacă proiectul va deveni lege, atunci primarii vor întreba cetăţenii dacă vor eutanasierea câinilor comunitari.

Potrivit NewsIn, Comisia de Administraţie de la Camera Deputaţilor a decis, săptămâna trecută, ca eutanasierea câinilor fără stăpân să se facă după cercetări sociologice sau după referendumuri local.

"Cea mai importantă hotărâre a fost cu privire la consultarea cetăţenilor, deci autorităţile locale sunt îndrituite să ia orice măsură cred de cuviinţă, inclusiv de eutanasiere după consultarea cetăţenilor din localitatea respectivă", a declarat deputatul PDL Vasile Gherasim. El a precizat că  această consultare a cetăţenilor în privinţa eutanasierii câinilor "se va face prin diverse metode, inclusiv cercetări, sondaje de opinie, inclusiv referendum, adunări pe cartiere, fiecare cum crede de cuviinţă".

Deputatul a precizat că  până la această modificare adusă  proiectului de lege privitor la câinii fără stăpân, consiliile locale puteau decide eutanasierea fără consultarea cetăţenilor. Gherasim a mai spus că  membrii comisiei au mai decis ca "toţi câinii chiar vor fi cipaţi", indiferent dacă au stăpân sau nu.

Plenul Camerei Deputaţilor a decis pe 7 iunie la propunerea liderilor de grup, să retrimită la comisia de resort proiectul legii care dădea dreptul administraţiilor locale să decidă care este cea mai bună soluţie de rezolvare a problemei câinilor comunitari. Anterior, pe 31 mai,  Camera Deputaţilor a adoptat  pe articole şi fără modificări legea care modifică OUG 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân.

Comisia de administraţie publică din Camera Deputaţilor a menţinut, în data de 5 aprilie, prevederile referitoare la eutanasierea câinilor vagabonzi, care va putea fi decisă de către consiliile locale, după ce animalele vor fi reţinute în adăpost timp de 30 de zile. De asemenea, câinii vagabonzi vor putea fi adoptaţi în perioada de o lună de zile în care vor fi reţinuţi în adăpost şi anterior sterilizaţi. O altă posibilitate a consiliilor locale priveşte varianta eliberării câinilor vagabonzi după sterilizare, în situaţia în care aceştia nu sunt bolnavi sau agresivi.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro