Scandal la Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii. Protagoniştii sunt şeful repus în funcţie al instituţiei şi cel care, timp de un an şi jumătate, i-a ţinut locul. După ce premierul Tăriceanu a fost obligat, în instanţă, să-l repună în funcţie pe Ion Smeeianu, acesta a încercat să se întoarcă în biroul său, fără să mai aştepte decizia oficială a Guvernului. N-a putut trece însă de agenţii de pază, care l-au oprit din ordinul actualului şef, Dan Georgescu.

Cu verdictul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ion Smeeianu a venit la sediul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, ca să-şi reia locul în biroul de preşedinte. Elanul i-a fost tăiat de la intrare.

Ion Smeeianu, fostul preşedinte ANRC: "Pentru buzunarul meu lucrează domnul Georgescu. Să ştiţi eu mă duc acum acasă şi domnul Georgescu îmi dă telefon că mi-a dat salariul deja pe ziua de azi, pentru că decizia aşa e: se dau bani până la integrarea efectivă".

Dan Georgescu, actualul preşedinte ANRC, a explicat că nu a eliberat fotoliul, pentru că nu primise nicio decizie oficială a guvernulului:"Întâlnirea cu mine poate fi programată, făcută la nişte audienţe, dânsul fiind deocamdată un simplu cetăţean".

Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a destituit din funcţie pe Smeeianu în martie 2005. Fostul şef ANRC a constestat decizia, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat dreptate. Primul-ministru ar putea fi obligat să îi plătească fostului preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii circa 100.000 de lei, ca despăgubiri pentru destituirea sa.