Şmecherii de România nu se găsesc doar la oraş, ci şi la sat. Pentru a ieși bine la numărătoare în timpul controalelor de la APIA, unii fermieri din Vrancea împrumută animale de la ciobanii din apropiere sau "amestecă" turmele.
Numărătorile făcute la opt dintre fermele care au solicitat subvenţii de la stat şi de la Uniunea Europeană au scos la iveală mai multe nereguli. Potrivit inspectorilor din cadrul APIA, există ciobani care solicită bani europeni declarând un număr mai mare de oi decât cel pe care îl deţin şi recurg la artificii pentru a pune mâna pe câteva mii de euro. Anul acesta se acordă 44 de lei pe cap de ovină.
Petrache Riciu, şeful Serviciului Examinări Cereri în cadrul APIA, susţine că, deocamdată, astfel de situaţii sunt destul de puţine. "Până pe 31 august, vom verifica prin sondaj dosarele depuse pentru subvenții. Sunt 70 de ferme, iar noi am fost până acum doar la şapte - opt ferme. Inspectorii au găsit la unele ferme cu două, trei sau patru capete mai puţine, dar nu este un număr îngrijorător de mare", a declarat Petrache Riciu pentru adevarul.ro.
În acest an, crescătorii de oi din județul Vrancea au cerut subvenții pentru aproximativ 200.000 de oi şi capre, iar efectivul supus controlului este de aproape 20.000 de capete.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M