Oraşul Hama, aflat sub asediul forţelor guvernamentale, este în pragul unei crize umanitare - comunicaţiile de orice fel au fost întrerupte, alimentele şi alte produse de bază sunt pe terminate, iar pe stradă zăceau miercuri cadavre, după ce tancurile au deschis focul şi au ocupat centrul.
Potrivit CNN, localnicii care au reuşit să fugă din Hama au spus că în câteva zile oraşul din vestul Siriei se va confrunta cu o criză umanitară majoră.
Tancurile guvernamentale au ocupat miercuri părţi din centrul oraşului, ajungând până în piaţa Orontes, acolo unde se desfăşoară de obicei protestele antiguvernamentale. Un nou bombardament a urmat apoi asupra acestui oraş cu 800.000 de locuitori, iar după accea pe stradă zăceau cadavre, a relatat un localnic. Alte surse spun că armata a deschis focul şi asupra unor cartiere mai mărginaşe, unde nu au avut loc proteste.
Aproape 100 de tancuri şi transportoare de trupe au fost trimise la Hama, în timp ce alte 200 de vehicule au fost văzite la est de oraşul Deir al-Zour, relatează BBC.
Comunicaţiile în Hama au fost tăiate complet, ca şi apa şi electricitatea.
Accesul în Siria pentru jurnalişti a fost interzis şi aceştia nu au posibilitatea să verifice ceea ce relatează localnicii şi activiştii opoziţiei.
Unele familii care au fugit din oraş spun că situaţia e mai rea decât în anii 1980, când preşedintele Hafez al-Asad, tatăl actualului lider sirian, a înăbuşit o revoltă, lăsând aproape 10.000 de oameni morţi şi cartierul vechi al oraşului făcut una cu pământul.
Bilanţul victimelor din Siria, de la începutul revoltelor, la mijlocul lunii martie, a ajuns la 1.992 de morţi, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului, o organizaţie cu sediul la Londra.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M