O anchetă internă a fost declanşată la nivelul Serviciului Poliţiei Rutiere din Ilfov pentru a se stabili de ce sistemul radar de pe DN1, mai precis radarul fix din localitatea ilfoveană Baloteşti, a înregistrat în luna iulie a acestui an o maşină care ar fi circulat cu o viteză de 500 de kilometri pe oră.
Potrivit subinspectorului Gabriel Onofraşc de la Poliţia Rutieră Ilfov, sistemul a funcţionat defectuos, viteza de 500 de kilometri pe oră fiind rezultatul unei erori, a unei defecţiuni tehnice care va fi elucidată cel mai probabil de societatea care asigură funcţionarea echipamentului din componenţa sistemului de supraveghere al traficului de pe DN1.
"Este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva. Valoarea de 500 de kilometri pe oră a fost rezultatul unei defecţiuni de sistem şi nicidecum viteza reală cu care persoana în cauză a circulat" a declarat subinspectorul care a precizat şi că ancheta declanşată are în vedere şi cercetarea administrativă a poliţistului care a semnat comunicarea trimisă prahoveanului în cauză fără să o verifice.
Sistemul radar care a înregistrat că o maşină avea 500 de kilometri pe oră era defect
Prahoveanul care a fost înregistrat cu 500 de kilometri pe oră de radarul fix din localitatea ilfoveană Baloteşti nu va fi sancţionat, întrucât sistemul de monitorizare a traficului de pe DN1 a funcţionat eronat, a declarat Gabriel Onofraşc de la Poliţia Rutieră Ilfov.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M