Avem nevoie de cât mai multe ambulanţe! Motivul? Numărul acestora aproape s-a înjumătăţit din 1990 şi până în 2010.
În 1990, numărul autosalvărilor se ridica la 4.170 de unităţi, a urcat uşor în următorii ani, pentru ca ulterior să scadă constant, astfel încat, în 2010, numărul lor să se situeze 2.536 de autosalvări. O scădere de 40%!
În schimb, şi aici apar marile suprize, numărul bolnavilor asistaţi de aceste autosalvări a urcat! Numărul bolnavilor transportaţi de ambulanţe a ramas aproximativ constant în 1990 şi 2010.
Dar s-a majorat numărul bolnavilor care au primit asistenţă de la aceste ambulante, numărul persoanelor care au fost tratate de acestea. Iar avansul a fost de 22%!
Vezi aici evoluţia din fiecare an a numărului ambulanţelor, a bolnavilor transportaţi de acestea şi a numărului de bolnavi asistaţi de ambulanţe.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M