Preşedintele sirian Bashar al-Assad a negat că a ordonat uciderea manifestanţilor în ţara sa, afirmând că "doar un nebun" ar face aşa ceva, într-un interviu acordat postului american de televiziune ABC News şi difuzat miercuri, relatează AFP.
Preşedintele sirian a pus la îndoială bilanţul de 4.000 de morţi al reprimării manifestaţiilor anunţat de ONU, afirmând că "majoritatea" persoanelor ucise sunt "susţinători ai regimului şi nu invers".
El a minimizat, de asemenea, consecinţele sancţiunilor luate împotriva ţării sale, subliniind că "nu este ceva nou".
Un raport al ONU dat publicităţii pe 28 noiembrie a stabilit că trupele siriene au comis "crime împotriva umanităţii" şi au ucis cel puţin 250 de copii în timpul protestelor antiguvernamentale care au început în luna martie.
Raportul a pus şi mai multă presiune pe umerii regimului lui Bashar al-Assad, care este criticat de comunitatea internaţională şi a devenit ieri subiectul unor sancţiuni economice dure din partea Ligii Arabe.
În urmă cu mai puţin de o săptămână, Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului a anunţat că, potrivit estimărilor biroului său, bilanţul deceselor în Siria a trecut de mult de 4.000. Navi Pillay a subliniat că, din punctul său de vedere, Siria a intrat în război civil.
Miniştrii europeni de Externe au decis înăsprirea sancţiunilor economice împotriva Siriei, având ca ţintă principală sectorul finanţelor, al petrolului şi gazelor, potrivit unor surse diplomatice.
În cadrul acestei a zecea serii de sancţiuni, UE a decis să adauge 11 companii şi 12 persoane pe lista sancţiunilor.
Obiectivul este "de a întrerupe accesul la finanţarea regimului", a subliniat una dintre surse.
Măsurile prevăd în special interdicţia de a exporta către Siria echipamente destinate industriei petrolului şi gazelor sau programe care să permită supravegherea comunicaţiilor pe Internet şi prin telefon.
SIRIA ÎNSÂNGERATĂ Preşedintele neagă că a ordonat uciderea manifestanţilor
PUBLICAT
Miercuri, 7 Decembrie 2011 13:00
ACTUALIZAT
Miercuri, 7 Decembrie 2011 13:00
SURSA
REALITATEA.NET
Preşedintele sirian Bashar al-Assad, ţinta unei revolte antiguvernmentale care s-a soldat în ultimile luni cu cel puţin 4.000 de morţi, susţine că nu a ordonat forţelor de securitate să tragă în demonstranţi.
Citeşte totul despre:
Bashar al-Assad, Damasc, interviu, ONU, primăvara arabă, război civil, revoltă, Siria, victime







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M