Bărbatul a sărit de la geamul unei băi aflată etajul cinci al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş. Se internase săptămâna trecută pentru o operaţie de arterio-patie, la picioare. Medici spun că intervenţia chirurgicală a decurs bine.
"Bărbatul a fost operat acum două zile, starea post-operatorie era relativ bună şi nu prezenta nicio suspiciune din niciun punct de vedere", declară Lavinia Cosma, purtător de cuvânt, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.
Cazul este cerecetat de poliţiştii de la IPJ Mureş.
"Din primele cercetări am constatat că de la etajul cinci al spitalului clinic judeţean de urgenţe, Clinica de chirurgie 1, o persoană de sex masculin , pe fondul unor stări care urmează să se stabilească, s-a aruncat de la etaj". Acestea sunt primele concluzii ale poliţiei prezentate de inspectorul principal al IPJ Mureş Ilie Cozma.
Anul trecut, tot la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, s-a mai aruncat un bărbat de la etajul 6 şi a murit pe loc.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M