Peste 225.000 de elevi de clasa a VII-a au susţinut, joi, ultima teză cu subiect unic, cea la limba şi literatura română. Reprezentanţii Ministerului au extras, joi dimineaţă, varianta de examen cu numărul doi. Elevii au avut la dispoziţie 50 de minute pentru a rezolva subiectele.
Subiectele unice de la teză sunt însă contestate de unii profesori şi elevi. Ei susţin că Ministerul Educaţiei nu a formulat corect subiectele.
De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerului susţin că viziunea profesorilor contestatari este incorectă.
Polemica a pornit de la unul dintre subiecte, unde elevilor li se cerea să precizeze funcţia sintactică a mai multor cuvinte subliniate, printre care şi sintagma Mă-ta. Unii profesori de română susţin că aceasta a fost subliniată ca fiind un singur cuvânt cu o singură funcţie sintactică deşi este vorba despre două cuvinte cu funcţii diferite care trebuiau subliniate separat. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, însă, îi trimit pe profesori să consulte Gramatica Academiei unde, spun ei, se precizează că substantivele nume de rudenie nearticulate formează o unitate cu adjectivul posesiv următor. În plus, profesorii susţin că subiectele au fost complicate pentru nivelul de pregătire al elevilor de clasa a VII-a.
Notele obţinute de elevi vor avea o pondere de 25% din media semestrială şi nu vor influenţa admiterea acestora la liceu. Corectarea tezelor se face în centre de evaluare de către profesori din afara unităţii de învăţământ din care provin elevii. Rezultatele tezelor nu vor putea fi contestate.
Până acum, ei au dat teză cu subiect unic la matematică şi la limba şi literatura maternă. La testul de matematică, numai 56% dintre elevi au reuşit să obţină nota cinci sau o notă mai mare decât cinci.
Acesta este primul an şcolar în care elevii claselor a VII-a susţin teze cu subiect unic.
Sintagma "mă-ta" provoacă dispute la teza unică de la limba română
Joi, 17 Mai 2007 01:46
| Vot: |
93
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Simulare de teze unice, pentru verificarea condiţiilor tehnice
Miercuri, 18 Aprilie 2007 06:13 - Ministrul Educaţiei crede că tezele unice ajută la evaluarea realistă a profesorilor
Marti, 01 Mai 2007 14:41 - Aproape jumătate dintre elevii bucureşteni au picat la teza unică, la matematică
Luni, 07 Mai 2007 10:09 - Note mari la teza cu subiect unic la limba română
Luni, 21 Mai 2007 11:43 - Corectitudinea evaluării prin tezele unice este contestată
Marti, 04 Septembrie 2007 10:13
Comentariile cititorilor
21. biank
Luni, 24 Septembrie 2007 16:30
| Raspunde la comentariu
20. bianca
Luni, 24 Septembrie 2007 16:28
19. mama
Joi, 24 Mai 2007 22:38


18. Anonim
Joi, 24 Mai 2007 22:36
17. Vatamanescu Vlad-Adrian
Marti, 22 Mai 2007 10:06
16. Shiny:)Girl
Luni, 21 Mai 2007 16:05
15. kristofer93
Luni, 21 Mai 2007 12:15
14. Suhov Adrian
Luni, 21 Mai 2007 11:33
13. Vali
Duminica, 20 Mai 2007 22:50
12. orelia
Duminica, 20 Mai 2007 10:19
11. Anonim
Sambata, 19 Mai 2007 14:52
10. yo
Vineri, 18 Mai 2007 21:53
9. Eva
Vineri, 18 Mai 2007 17:37
8. A.C.A
Vineri, 18 Mai 2007 17:36
7. A.C.A
Vineri, 18 Mai 2007 17:33
6. F.I.
Vineri, 18 Mai 2007 16:00
5. M. G
Vineri, 18 Mai 2007 15:35
4. IRINEL
Vineri, 18 Mai 2007 12:48
3. Matia
Vineri, 18 Mai 2007 11:53
2. Ma-ta =mama ta, deci 2
Vineri, 18 Mai 2007 09:45
1. goran dan
Joi, 17 Mai 2007 21:52
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Profesorii suplinitori sunt repartizaţi în şedinţă publică, în funcţie de note
Astazi, ora 06:2660.000 de posturi din întreaga ţară îi aşteaptă pe profesorii suplinitori în noul an şcolar. Candidaţii care vor să predea la catedră merg zilele acestea şi îşi caută un post în şedinţă publică, în funcţie de nota...
400 de copii din judeţul Suceava nu ştiu dacă vor începe cursurile la 15 septembrie
Astazi, ora 01:50Aproximativ 400 de copii din comunele Ulma, Brodina, Straja şi Vicovu de Jos, judeţul Suceava, încă nu ştiu dacă vor începe cursurile la 15 septembrie, după ce inundaţiile din iulie aproape au distrus şcoli şi grădiniţe din...
Un sirian care a terminat liceul în ţara lui a luat cea mai mare notă la bac în Suceava
Vineri, 29 August 2008 18:17Cea mai mare notă la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului, din judeţul Suceava, a fost obţinută de Shadi Nassouh, care, după ce a terminat liceul în Siria, a preferat să susţină examenul în România, mama sa fiind româncă.
Elevii români au câştigat două medalii la Olimpiada Internaţională de Astrofizică din Indonezia
Astazi, ora 01:52Elevii români au câştigat o medalie de argint şi una de bronz la a doua ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astrofizică, desfăşurată în Indonezia, în perioada 21-28 august, a anunţat, vineri, Ministerul Educaţiei.
Cele mai CITITE din Educaţie
- Rezultatele celei de-a doua sesiuni de bacalaureat au fost afişate - VEZI NOTELE (1304)
- Elevii români au obţinut trei medalii la Olimpiada Internaţională de Informatică (779)
- Peste 14.000 de elevi, care nu au luat bacalaureatul în iunie, au susţinut ultima probă (698)
- Echiparea unui elev pentru şcoală costă cel puţin 500 de lei (654)
- Peste 150 de copii participă la Olimpiada micilor meşteşugari (491)
Cele mai VOTATE din Educaţie
- Elevii români au câştigat două medalii la Olimpiada Internaţională de Astrofizică din Indonezia (3,96/5)
- 37 de elevi au fost eliminaţi de la proba E a bacalaureatului pentru fraudarea examenului (3,92/5)
- Echiparea unui elev pentru şcoală costă cel puţin 500 de lei (3,8/5)
- Elevii Liceului Pedagogic din Ploieşti au rămas fără sală de sport (3,6/5)
- Peste 150 de copii participă la Olimpiada micilor meşteşugari (3,52/5)
Cele mai COMENTATE din Educaţie
- Elevii români au obţinut trei medalii la Olimpiada Internaţională de Informatică (7)
- Echiparea unui elev pentru şcoală costă cel puţin 500 de lei (2)
- 37 de elevi au fost eliminaţi de la proba E a bacalaureatului pentru fraudarea examenului (2)
- Rezultatele celei de-a doua sesiuni de bacalaureat au fost afişate - VEZI NOTELE (1)
- 60 de şcoli din Capitală nu au autorizaţie de funcţionare (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Înregistrarea unui jaf armat din Hunedoara, făcută publică după 8 luni - ATENŢIE IMAGINI ŞOCANTE
- Rezultatele celei de-a doua sesiuni de bacalaureat au fost afişate - VEZI NOTELE
- Bătălie pe averea lui Iosif Constantin Drăgan: Fiul său Mike Fink susţine că va lupta pentru moştenire
- Cătălin Mavrichie, presupusul ucigaş al lui Caiac, a fost arestat pentru 29 de zile
- Stolojan a anunţat că vizează funcţia de premier, în short de baie
- Tăriceanu, Geoană şi Stolojan se aruncă în luptă pentru postul de premier
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Profesorii suplinitori sunt repartizaţi în şedinţă publică, în funcţie de note
Astazi, ora 06:2660.000 de posturi din întreaga ţară îi aşteaptă pe profesorii suplinitori în noul an şcolar. Candidaţii care vor să predea la catedră merg zilele acestea şi îşi caută un post în şedinţă publică, în funcţie de nota...
- Elena Băsescu şi-a petrecut noaptea într-o discotecă din Costineşti
- Un şofer a intrat prin gard în şantierul pasajului Basarab şi s-a răsturnat
- Un militar american a fost împuşcat în coapsă, în această noapte
- Radu Mazăre a pus ochii pe Adela Popescu. O blondă sexy i-a furat inima primarului din Constanţa
- Angelea Similea o sabotează pe Corina Chiriac?
- Mihaela Rădulescu a dat autografe pe plajă de mână cu Ayan
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Variabil
| mai multe
| Romania | 30.08 | 31.08 |
| Timişoara | 27 °C | 27 °C |
| Arad | 26 °C | 21 °C |
| Bacău | 22 °C | 22 °C |
| Braşov | 24 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 22 °C | 25 °C |
| Constanţa | 26 °C | 23 °C |
| Europa | 30.08 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 24 °C | |
| Helsinki | 15 °C | |
| Londra | 27 °C | |
| Madrid | 29 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 20 °C | |
| Paris | 30 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,533 RON |
| 1 USD | 2,3972 RON |
| 1 GBP | 4,3888 RON |
| 1 CHF | 2,1864 RON |
| 100 HUF | 1,4858 RON |
| 100 JPY | 2,2025 RON |
| 1 BGN | 1,8064 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia






