Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Sinistraţii sunt scutiţi de la plata impozitului

Oamenii din localităţile afectate de inundaţii sunt scutiţi, prin lege, de la plata impozitului pe casă şi teren până la sfârşitul anului. Chiar dacă prevederea se regăseşte în Codul Fiscal, autorităţile locale din Săuceşti - satul grav afectat de viituri - nu le-au spus sinistraţilor că pot scăpa de plata taxelor locale în perioada august-decembrie 2010.

Sinistraţii sunt scutiţi din luna august până în decembrie 2010
Sinistraţii sunt scutiţi din luna august până în decembrie 2010 / FOTO: REALITATEA TV

Sinistraţii sunt scutiţi de la plata impozitului din luna august până în decembrie 2010. În Săuceşti, oamenii au plătit impozit pe terenul intravilan între 26 şi 674 de lei pe hectar în intravilan, în funcţie de categoria de folosinţă, iar în extravilan, între 30 şi 47 de lei pe hectar, pe an.

Oamenii spun că nu ştiau că cei afectaţi de inundaţii pot face cereri de scutire de la plata impozitului, iar reprezentanţii primăriei nu i-ar fi anunţat acest lucru.

"Prin biroul financiar contabil, noi vom înregistra cererile şi imediat cu începerea anului 2011, anul fiscal 2011, vor fi luaţi în evidenţă ca scutiţi", a declarat Valentin Manea, secretar în comuna Săuceşti.

Ca să nu mai plătească impozit, sinistraţii trebuie să depună o cerere la Primărie, în care să precizeze tipul imobilului afectat şi suprafaţa inundată. În comuna Săuceşti au fost afectate 500 de locuinţe şi câteva sute de hectare de teren. Oamenii care au plătit integral impozitul îşi vor recupera banii anul viitor.

Conform prevederilor în vigoare, în cazul unei calamităţi naturale, persoanele fizice afectate pot beneficia de scutire de la plata impozitului pe clădire şi teren încă din prima zi a lunii următoare celei în care s-a produs evenimentul.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro