Sindicaliştii din domeniul energetic pichetează AVAS, PNL şi Guvernul, timp de două zile
Sindicaliştii din domeniul energetic au protestat marţi împotriva ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind înfiinţarea companiei energetice naţionale. Protestele vor continua şi astăzi.
Preşedinţii sindicatelor afiliate Hidrosind au pichetat sediul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) între orele 11 şi 13, precum şi sediul central al Partidului Naţional Liberal (PNL), între orele 17 şi 19.
De asemenea, joi, Hidrosind vor picheta sediul AVAS cu 100 de membri, sediul PNL cu 50 de membri, precum şi Guvernul cu 700 de membri.
Potrivit liderilor federaţiei Univers, la nivelul Hidroelectrica există
"un conflict social major". Ei acuză conducerea companiei de încălcarea
legii, pentru că nu au fost chemaţi la negocierile legate de contractul
colectiv de muncă, dar şi de abuzuri asupra sindicaliştilor. Pe de altă
parte, Federaţia Univers susţine că a fost de acord cu înfiinţarea
Companiei Energetice Naţionale, cu condiţia anulării contractelor de
energie încheiate cu "băieţii deştepţi".
Hidrosind susţine că, fără o legislaţie coerentă, managementul noii companii Electrica SA va fi supus presiunii politice pentru a-şi îndeplini obligaţiile privind vânzarea hidrocentralelor şi privatizarea râurilor.
Federaţia Sindicală a Hidroelectrica solicită, în plus, lansarea în
regim de urgenţă a "Programului de amenajare a potenţialului
hidroenergetic şi de apărare împotriva inundaţiilor".
Înfiinţarea Companiei Energetice (CE) a fost aprobată, prin Ordonanţă
de Urgenţă, pe 8 octombrie 2008, la iniţiativa AVAS. Numele acesteia va
fi Electrica, urmând ca ulterior să fie schimbat.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

