Ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei a discutat, joi, cu reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Cercetare care au pichetat sediul ministerului cerând buget separat pentru cercetare şi mai mulţi bani pentru salarii, fără să ajungă însă la o concluzie.
În urma întâlnirii, s-a stabilit ca până luni, sindicaliştii să înainteze reprezentanţilor MECT toate solicitările şi nemulţumirile pe care doresc să le discute cu Adomniţei, urmând ca în aceaşi zi să aibă loc o nouă rundă de negocieri.
Ministrul Educaţiei le-a spus reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor din Cercetare că în 2008 cercetarea va beneficia de cele mai mari fonduri de la bugetul de stat, acordate până acum, respectiv 0,75%, la care se vor adăuga şi fonduri din alte surse.
Aproximativ 60 de sindicalişti din cercetare au pichetat, joi, sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că cercetarea a pierdut, prin rectificarea bugetară, 200 de milioane de lei, care au fost transferate spre Ministerele Muncii şi Transporturilor.
Radu Minea, preşedintele Federaţiei sindicatelor din cercetare a declarat că salariile cercetătorilor sunt prea mici, în condiţiile în care un cercetător de cea mai mare grupă primeşte 1.500 - 1.600 de lei. Acesta a spus că e nemulţumit şi de faptul că banii din cercetare care nu au fost cheltuiţi vor fi redistribuiţi "unde vor guvernanţii, nu unde este nevoie". Minea a acuzat Ministerul Educaţiei că, prin "complicitate" cu AVAS, doreşte transformarea patrimoniului cercetării în "afaceri imobiliare", prin privatizare. Cei aproximativ 60 de sindicalişti au pichetat sediul Ministerului Educaţiei de la ora 8.30 până la ora 12.00.
Sindicaliştii din cercetare s-au întâlnit cu Adomniţei, dar nu s-au înţeles şi continuă negocierile
PUBLICAT
Joi, 15 Noiembrie 2007 07:21
ACTUALIZAT
Joi, 15 Noiembrie 2007 07:21
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M