"Diminuarea bugetului alocat iniţial sistemului de învăţământ demonstrează un dezinteres total din partea guvernului faţă de angajaţii din învăţământ, elevi, şcoli. Decizia Executivului de a reduce fondurile destinate cheltuielilor de personal este revoltătoare. Există riscul major ca salariaţii din învăţământ să rămână fără bani, chiar de sărbători, pentru că sumele alocate salariilor pentru luna decembrie sunt mai mici cu 24%, faţă de cât ar fi nevoie. Este dureros ceea ce se întâmplă în acest moment", a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.
Sindicaliştii sunt de părere că vina principală pentru faptul că Educaţiei i se vor diminua iarăşi fondurile aparţine ministrului de resort, Daniel Funeriu.
"Acest domn Funeriu a venit în România să-şi facă o carieră politică sacrificând viitorul copiilor din această ţară. Este un personaj foarte darnic, cedează din banii Educaţiei cu atâta uşurinţă încât el nu face decât să demonstreze că reprezintă interesele de partid. Funeriu este campion al disponibilizărilor, al echilibrărilor bugetare negative, al reducerilor salariale şi al desfiinţării de unităţi şcolare", a declarat, preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va pierde 40 de milioane de lei la rectificarea bugetului de stat pe 2010, potrivit proiectului ordonanţei de urgenţă pe această temă, după ce la prima rectificare, în august, a rămas fără alţi 494 de milioane de lei.
Mai mulţi bani decât Educaţia ar urma să piardă, la a doua rectificare din 2010, Ministerul Economiei (75,3 milioane lei), Ministerul Finanţelor (58,1 milioane lei) şi Secretariatul General al Guvernului (42,6 milioane lei).
Sindicaliştii despre rectificare: Este încă o dovadă de dispreţ faţă de profesori
Sindicaliştii din Educaţie spun că proiectul celei de-a doua rectificări a bugetului de stat pe 2010 reprezintă "încă o dovadă de dispreţ al guvernului faţă de angajaţii din învăţământ", demonstrând totodată că ministrul Funeriu "sacrifică viitorul copiilor în favoarea intereselor de partid".
Citeşte totul despre:
angajaţi, Daniel Funeriu, dispreţ, învăţământ, profesori, rectificare, rectificare bugetară, sindicalişti
Sindicaliştii spun că rectificarea bugetară arată dispreţul faţă de profesori / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M