Sindicatul Solidaritatea din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a început, marţi, să strângă semnături pentru intrarea în grevă, nemulţumit de faptul că majorarea producţiei de oţel nu se resimte şi în buzunarele salariaţilor.
"Am hotărât în cadrul Adunării Generale a sindicatului, să începem să strângem semnături pentru grevă pentru că producţia este multă, munca este foarte multă şi batjocura este la fel de multă", a declarat liderul Solidaritatea, Gheorghe Tiber, marţi seară, după şedinţa Adunării Generale.
Tiber a precizat că va declanşa protestele doar dacă strânge cel puţin 1.250 de semnături de la membrii Solidaritatea sau 4.000 de semnături din tot combinatul.
Conducerea companiei siderurgice a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.
Solidaritatea a deschis conflictul de interese în combinat pe 9 februarie 2010, după ce administraţia ArcelorMittal Galaţi a hotărât, cu acordul celorlalte sindicate din companie, să menţină salariile îngheţate şi în 2010, pentru al doilea an consecutiv, dar să le acorde, totuşi, celor 9.300 de siderurgişti un bonus de 5% din salariul anual: 2% la 1 ianuarie 2010 şi 3% la 1 iulie, dacă unitatea iese din zona pierderilor.
În momentul în care a declanşat conflictul de interese, Solidaritatea a cerut majorarea cu 10% a lefurilor din combinatul gălăţean, de la 1 ianuarie 2010, şi renegocierea lor trimestrială.
Prima şi singura încercare a Ministerului Muncii de a concilia conflictul dintre administraţia ArcelorMittal Galaţi şi Solidaritatea, consumată pe 15 februarie, a eşuat, deoarece patronatul nu a recunoscut legalitatea conflictului şi nu a vrut să negocieze nimic cu liderii acestui sindicat.
ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică din lume, cu operaţiuni în peste 60 de ţări. În România, concernul controlează combinatele de la Galaţi şi Hunedoara, producătorii de ţevi din Iaşi şi Roman, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi filiala locală a companiei de construcţii ArcelorMittal Construction.
Sindicaliştii ArcelorMittal Galaţi vor să protesteze pentru că nu le-au crescut salariile
Sindicaliştii au nevoie de cel puţin 1.250 de semnături de la membrii Solidaritatea sau 4.000 de semnături din tot combinatul pentru a putea declanşa greva.
Aproape 6.000 de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi au acceptat planul de plecări voluntare în 2009 / FOTO: GrupRC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M