Crin Antonescu doreşte să transforme PNL într-un partid de lider, după modelul PDL, în aceeaşi măsură în care vrea să-şi consolideze puterea cu sprijinul şefilor de organizaţii judeţene, după reţeta aplicată de Mircea Geoană în PSD. Şi Geoană a încercat să se descotorosească de Năstase , Iliescu şi Mitrea cu sprijinul liderilor din teritoriu şi a ajuns, în scurt timp, dominat de aceştia.
După toate aparenţele, Congresul PNL îl va ajuta să-şi atingă ambele scopuri. Contracandidaţii săi din partid, Ludovic Orban şi Călin Popescu-Tăriceanu, vor fi marginalizaţi. Delegaţii PNL vor vota apoi noua conducere a partidului, identică cu lista propusă de Antonescu, pe care se vor regăsi 18 preşedinţi de filiale judeţene, majoritari în Biroul Permanent.
Actualul preşedinte al PNL va ieşi întărit din congres, cu rivali trimişi „în exil” şi lideri teritoriali puternici, cu un real potenţial de a se transforma în baroni locali. El va avea de luptat doar cu propriile tentaţii autoritariste, inerente în situaţiile în care opoziţia este anihilată. O primă întrebare este cât de legitimă este dorinţa lui Crin Antonescu de a acapara puterea în PNL?
Silviu Sergiu: Crin Antonescu, despot luminat?
PUBLICAT
Miercuri, 24 Februarie 2010 22:40
ACTUALIZAT
Miercuri, 24 Februarie 2010 22:40
SURSA
evz.ro
Legitimat de cele două milioane de voturi obţinute la prezidenţiale, liberalul este mânat în lupta din partid de dictonul „totul sau nimic”. Deşi pretinde că nu e un şantaj la adresa liberalilor, ameninţarea că nu va candida la preşedinţie, dacă nu îi va fi ostoită setea de putere, cu greu poate fi catalogată drept o ofertă rezonabilă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M