“Recunosc, n-ar fi trebuit să mă urc la volan, dar n-am avut de ales. Am avut dureri groaznice în zona pieptului, cred că din cauza operaţiei de mărire a sânilor, pe care am făcut-o recent. Am sunat la taxi, dar nu am găsit nici o maşină disponibilă, aşa că am urcat în maşină şi am plecat spre clinică”, mărturisea pentru libertatea.ro Simona. Blonda crede că problemele de sănătate le are pentru că nu a respectat sfaturile medicului, care i-a spus că nu trebuie să facă efort în această perioadă. “Am fost la sală şi după aceea a început să mă doară”, a spus Simona, care vrea să facă o contestaţie împotriva deciziei poliţiştilor, invocând probleme medicale.
Silicoanele fac legea în trafic: din cauza lor a condus fără permis Simona Sensual
Simona Sensual vrea să conteste decizia Poliţiei de a-i face dosar penal, după ce, cu două zile în urmă, a fost surprinsă conducând fără permis. Blonda recunoaşte că a greşit, dar spune că a făcut-o doar pentru că a avut o problemă de sănătate.
Simona Sensual contesta decizia politistilor de a-i face dosar penal pentru condus fara permis, pe motive de silicoane







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M