Comisia parlamentară de control SRI a refuzat ieri să ia în discuţie propunerile legislative privind securitatea naţională, deşi acestea se aflau pe ordinea de zi.

Membrii comisiei au motivat că CSAT şi serviciile de informaţii nu sunt abilitate să iniţieze proiecte de lege şi nici nu pot sesiza Parlamentul în acest sens.

În plus, ei susţin că nu pot dezbate proiecte de lege şi nici să întocmească rapoarte în acest sens. În consecinţă, pachetul de legi a fost arhivat la sediul comisiei şi a rămas la dispoziţia CSAT.

Pachetul de legi privind securitatea naţională a fost criticat de liberali care au susţinut că nu respectă Constituţia. Proiectele de acte normative au ajuns la comisiile parlamentare la iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu.