Sibiul, capitala culturală europeană, este de câteva zile şi capitala muzicii. Duminică seara s-a dat startul celei de-a 37-a ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz, una dintre cele mai prestigioase manifestări de acest gen din Europa. Timp de o săptămână, aproape 200 de muzicieni din peste 20 de ţări vor urca pe scenă, în faţa a mii de fani ai jazz-ului.

Festivalul Internaţional de Jazz va aduce la Sibiu nume sonore, printre care şi orchestra Viena Art, care anul trecut a primit titlul de Best Big Band.

Festivalul a început cu gala studenţească, care a umplut până la refuz pavilionul multifuncţional din centrul Sibiului. Ediţia de anul acesta a Galei Studenţeşti de Jazz se desfăşoară sub forma unui concurs.

"Suntem convinşi că această ediţie va ieşi la fel de bine ca şi celelalte, ca să nu spunem că va fi probabil cea mai bună dintre toate evoluţiile noastre", spune Liana Popescu, director de gală.

Festivalul Internaţional de Jazz de la Sibiu este cunoscut în întreaga lume datorită calităţii spectacolelor oferite publicului. Manifestarea este singura de acest gen din România şi atrage iubitorii de jazz de toate vârstele.

Săptămâna aceasta şi premiile MTV se mută la Sibiu. Pe data de 10 mai, când va avea loc decernarea premiilor, organizatorii estimează că va participa un public format din cel puţin 30 de mii de persoane. Invitat special va fi celebrul cântăreţ Sean Paul, idol fanilor R&B.