Lumea aşteaptă cu nerăbdare să afle cum a decurs prima operaţie de separare a siamezelor Anastasia şi Tatiana Dogaru, care a avut loc azi-noapte la o clinică din Cleveland, Statele Unite. Fetiţele, în vârstă de trei ani, s-au născut lipite în zona capului.
Vestea bună este că operaţia maraton, care a durat mai bine de opt ore, s-a încheiat. În cursul zilei de astăzi, conducerea spitalului de copii din Cleveland ar putea oferi primele informaţii despre intervenţia chirurgicală şi starea siamezelor Anastasia şi Tatiana Dogaru. Un buletin medical complet va fi prezentat abia mâine.
Româncele s-au născut lipite în zona capului şi au în comun mai multe vase de sânge şi o parte din creier. De asemenea, rinichii Anastasiei nu funcţionează şi se bazează în totalitate pe cei ai Tatianei.
Prima operaţie, la care au participat 50 de doctori şi asistente, a început aseară târziu şi a constat în îndepărtarea unei mici bucăţi de os din cutia craniană. Prin acest orificiu, medicii au studiat modul în care sunt lipite creierele fetiţelor, informaţii vitale pentru viitoarele intervenţii, la care va avea loc separarea propriu-zisă. Toate aceste investigaţii şi operaţii ar putea dura în jur de şase luni, iar riscul ca una sau ambele fetiţe să nu reziste este extrem de mare.
Născute în Italia, într-o familie de imigranţi români, Tatiana şi Anastasia se află de peste doi ani în Statele Unite. Cu ajutorul unei fundaţii au ajuns într-un centru special pentru siamezi din Dallas, de unde au fost trimise la clinica din Cleveland. Cazurile de siamezi lipiţi în regiunea capului sunt extrem de rare şi apar o dată la două milioane şi jumătate de naşteri.
Siamezele Dogaru au trecut de prima operaţie
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SOCIAL
02 Iunie, 09:52
02 Iunie, 09:27







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M