Patru persoane puse în libertate, un avocat acuzat de favorizarea infractorului şi mii de dosare amânate. Acestea sunt efectele protestului avocaţilor pentru ziua a treia a grevei.

Pentru că apărătorii au fost fermi pe poziţie şi nu au asigurat asistenţă juridică nici măcar celor care îi plătesc din greu pentru asta, judecătorii au fost puşi în situaţia să îi lase liberi pe cei ale căror mandate expiră.

Curtea de Apel Bucureşti ar fi trebuit să judece propunerea procurorilor DNA de a se prelungi cu încă 30 de zile mandatele de arestare preventivă pentru cei patru vameşi care au rămas în arest şi după eliberarea pe cauţiune a celor nouă colegi reţinuţi în acelaşi dosar.

Judecătorii nu au putut lua în dezbatere propunerea DNA pentru că avocatul vameşilor a refuzat să pună concluzii în favoarea clienţilor lui.

Într-un alt caz, în care un israelian urma să afle dacă va fi extradat sau nu, judecătorii au amânat judecarea cazului, dar au făcut şi plângere penală împotriva apărătorului.

Teodor Atanasiu ar fi trebuit să fie audiat, miercuri, la Parchetul General, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu de fostul Şef al Statului Major General al Armatei.

Atanasiu a renunţat, însă, să se prezinte la întâlnirea cu procurorii, după ce a aflat că avocaţii săi sunt în grevă şi nu îi vor asigura asistenţa juridică. Ministrul suspendat al MApN îl are ca apărător pe Cristian Iordănescu, decanul Baroului Bucureşti şi unul dintre iniţiatorii protestului avocaţilor.

Decanul baroului nu a intrat în niciunul dintre dosarele pe care le-a avut pe rol în acestă săptămână şi nici nu a mers cu clienţii săi la audierile de la Parchet, în semn de protest faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor în cazul barourilor paralele.

Şerban Mihăilescu, fostul secretar general al Guvernului,avea termen de judecată, în această dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mihăilescu este judecat pentru luare de mită în urma unui denunţ al fostului consilier guvernamental Fănel Pavalache. Judecătorii au amânat procesul pentru începutul lunii viitoare.

Greva avocaţilor are efecte şi la Sibiu. Apărătorii a şase dintre cei şapte complicii Clanului Clămparu au anunţat că nu vor pleda astăzi la termenul stabilit pentru prelungirea mandatelor de arestare a celor acuzaţi. Protestul avocaţilor este legat de faptul că unul dintre apărătorii celor şapte face parte din baroul alternativ.