Un bărbat din Bacău şi-a petrecut doar câteva zile în libertate. Acestea au fost însă suficiente pentru a-şi da seama că în spatele gratiilor o ducea mult mai bine.
Şi-a pus la punct un plan pe cât de simplu pe atât de macabru. Tot ce trebuia să facă era să-şi omoare concubina pentru a-şi asigura mulţi ani după gratii. Zis şi făcut, bărbatul a atacat-o pe femeie şi a înjunghiat-o. Din fericire femeia a supravieţuit.
"Inculpatul ne-a declarat şi nouă, anchetatorilor, cu seninătate, ceea ce surprinde pe toată lumea, faptul că-şi dorea să comită această infracţiune pentru că se apropia iarna şi nu avea un acoperiş, nu avea un adăpost şi de aceea îşi dorea să meargă la penitenciar. Nu avea nici ce să mănânce, lucra cu ziua", a spus procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Felix Bănilă.
Bărbatul a fost prins imediat de poliţişti. Nici nu le-a fost greu, doar asta îşi şi dorea.
"A fost introdus în centrul de reţinere şi arest preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat" a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău, Narcisa Butnaru.
Recidivistul riscă, acum, până la 12 ani de închisoare.
"Beneficiază în principal de trei mese pe zi. Ei beneficiază de un anumit regim caloric dacă muncesc sau nu" a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bacău, Adrian Novac.
Psihologii spun că tipul acesta de infractor este cel mai periculos şi, din păcate, sistemul penitenciarelor din România nu îl poate reabilita.
Şi-a înjunghiat concubina pentru a se întoarce la puşcărie. "Afară" nu avea ce să mănânce VIDEO
Sărăcia îi face pe unii să iubească puşcăria mai multe decât libertatea. Un băcăuan a încercat să-şi omoare concubina. Motivul, n-avea ce mânca şi dorea neapărat să intre înapoi în puşcărie. Acolo, de bine de rău, primeşte zilnic trei mese. Femeia a fost înjunghiată în abdomen, iar medicii spun că a avut noroc că a scăpat cu viaţă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M