Două treimi dintre CFO nu cred că organizaţia lor asigură o alocare echilibrată de resurse între pieţele dezvoltate şi cele în creştere rapidă / FOTO: Grup RC

Convenţiile civile sunt contracte încheiate pentru prestarea de servicii, de către persoane fizice, în beneficiul altor persoane. Deosebirea faţă de contractele de muncă ţine de natura relaţiilor dintre prestator şi beneficiar. Astfel, dacă în cazul contractelor de muncă relaţia este una de subordonare, salariatul desfăşurându-şi activitatea în subordinea şi coordonarea angajatorului, în cazul convenţiilor civile, prestatorul îşi păstrează, în principiu, libertatea în ceea ce priveşte organizarea şi derularea activităţii contractate, evident cu respectarea termenilor convenţiei încheiate.

"Încheierea de convenţii civile ca alternativă la contractele de muncă a fost recunoscută expres prin intermediul Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă. Ulterior, însă, dispoziţiile respective au fost abrogate, cadrul legislativ aplicabil prestărilor de servicii cunoscând însă o dezvoltare semnificativă în ceea ce priveşte reglementarea desfăşurării unor astfel de activităţi de către persoane fizice autorizate", explică Şerban Pâslaru.

În afara reglementărilor care se referă la PFA şi la anumite profesii independente (avocat, contabil, notar etc), domeniul de aplicare al convenţiilor civile rămâne unul limitat. Convenţiile civile sunt recunoscute în continuare de către Codul Civil şi Codul Fiscal, însă acestea se aplică doar la prestaţii ocazionale, limitate ca durată şi care nu sunt executate în exercitarea unei profesii sau meserii.

Veniturile obţinute din convenţii civile sunt considerate venituri obţinute din activităţi independente şi se impozitează cu 10%, la sursă. Pentru firme, o astfel de colaborare poate fi avantajoasă deoarece nu plătesc nici contribuţii sociale, însă pentru persoana fizică există o serie de dezavantaje. Potrivit avocatului de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii, printre efectele încheierii de convenţii civile se numără următoarele:

-   prestatorul nu dobândeşte calitatea de salariat, nefiind, deci, subiect al unui raport de muncă, ci al unui raport juridic civil;

-   perioada pentru care este încheiată convenţia civilă nu reprezintă vechime în muncă;

-   prestatorul nu beneficiază de drepturi specifice raporturilor de muncă - concediu de odihnă, repaus zilnic şi săptămânal, limitarea duratei timpului de lucru (drepturi similare vor putea însă să fie stabilite de către părţi în cadrul convenţiei încheiate, fără a exista însă o obligaţie legală în acest sens);

-   modalităţile de încetare a convenţiei civile vor fi stabilite de către părţi şi se vor supune dispoziţiilor Codului Civil, nefiind aplicabile prevederile Codului Muncii referitoare la demisie şi concediere.

"În măsura în care persoanele fizice sunt autorizate potrivit  OUG nr. 44/2008, acestea vor putea presta servicii conform autorizării obţinute, chiar dacă activitatea se desfăşoară exclusiv în favoarea unui singur beneficiar", spune Şerban Pâslaru.

Acesta precizează că, în măsura în care se dovedeşte că relaţia dintre prestator şi beneficiar este de fapt una de subordonare, specifică raporturilor de muncă, contractul de prestări servicii va putea fi recalificat ca fiind, în realitate, un contract de muncă, pentru a asigura „prestatorului” protecţia oferită angajaţilor de către legislaţia muncii în ceea ce priveşte timpul de lucru şi de odihnă, concediile, sănătatea şi securitatea muncii.