10. Apocalipsa din Biblie
Cea mai cunoscută profeţie despre sfârşitul lumii (cel puţin în cultura occidentală) este şi cea mai interpretabilă. Exegeţii Bibliei rareori pot cădea de acord în legătură cu descifrarea textului Apocalipsei. Cea mai vehiculată teorie însă susţine că primul semn va fi apariţia unui fals profet care va pretinde a fi Mesia – antihristul îşi va intra în rol cu această ocazie, iar pământul va suporta distrugeri în masă: cutremure, incendii devastatoare, ciumă, furtuni, foamete şi multe alte calamităţi. Dezastrele se vor opri în timpul Armageddonului, colosala lupta dintre bine şi rau în care Iisus va ieşi învingător.
Data probabilă a acestor evenimente este neclară, însă Biblia nu lasa dubiu că acest sfârşit va veni în mod irevocabil.
9. Kali Yuga
Sistemul ciclic hindus presupune 4 cicluri de timp: Krita Yuga (epoca de aur), Treta Yuga (epoca de argint), Dvapara Yuga (epoca de bronz) şi Kali Yuga (epoca de fier).
Aceasta din urmă, Kali Yuga, este cea mai întunecată din punctul de vedere al purităţii spirituale şi al naturii umane. Hinduşii au calculat declanşarea acestei perioade negre undeva între anul 2002 şi 2012, în timpul solstiţiului de iarnă.
"Religia, onestitatea, curăţenia, toleranţa, mila, puterea fizică şi memoria vor scădea cu fiecare zi care trece". Secetele se vor înmulţi, iar bolilele vor fi pretutindeni, în timp ce naţiunile se vor duşmăni şi război.
8. Unda de timp Zero
I Ching sau Cartea Schimbărilor constă dintr-un aranjamant de 64 de hexagrame dispuse pe doua axe: yin şi yang. A fost deseori folosită ca un oracol. Terrence McKenna susţine că I Ching a fost iniţial folosit ca un calendar lunar, iar cele 64 de hexagrame (384 de linii) reprezintă de fapt cele 384 de zile ale unui an cu 13 luni.
Dacă modelul temporal al undelor este valid, ar trebui să fie posibil ca orice undă de timp care generează un eveniment istoric major să fie identificată şi izolată. Peter Meyer a dezvoltat un software în acest sens: Timewave Zero (Unda de timp Zero) poate indica momentul de producere al unor evenimente importante viitoare. Dupa ce a studiat în profunzime teoria, McKenna a observat că în jurul anului 2012 coincidenţa evenimentelor negative, catastrofale care se pot produce este mult mai mare. Şi el susţine că, într-un fel sau altul, în 2012 omul va intra într-o nouă era.
7. Al Treilea Război Mondial
Teoria că sfârşitul lumii ar putea veni pe calea unui război mondial este o speculaţie destul de plauzibilă ţinând cont de Războiul Rece. Ameninţarea unui război nuclear e una cât se poate de serioasă, iar riscul că ne-am putea distruge planeta şi autodistruge specia este real.
Unii teoreticieni susţin ca Al Treilea Război Mondial a început deja când SUA au atacat Irakul după atacul terorist de la World Trade Center. În acest razboi sunt implicate mai bine de 40 de ţări de pe 4 continente. Criza economică şi revoluţiile din Egipt şi Libia nu fac decât să adâncească teama din lume, acestea fiind motive care pot inflama foarte uşor o situaţie internaţională tensionată.
Citeşte şi celelalte scenarii pe bzi.ro.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M