Cercetătorul a studiat procedeul prin care viespile Sphex vânează lăcustele australiene şi a descoperit că insectele implicate în acte sexuale erau atacate mult mai frecvent şi că femelele de lăcustă erau mai puţin norocoase în comparaţie cu masculii.
Până acum mai mulţi biologi au fost de acord cu faptul că sexul "în public" este periculos, dar niciunul dintre ei nu a încercat să calculeze ce procent din cei care fac sex sunt atacaţi de prădători. Aceste viespi se hrănesc numai cu nectar, şi atacă lăcustele doar pentru a-şi hrăni puii. Procedeul e simplu: după ce viespiile Sphex observă lăcustele australiene (Chortoicetes terminifera), acestea sar pe victimele lor, le paralizează şi le târăsc într-o gaură unde lăcustele vor servi drept hrană pentru larve. În 9 cazuri din 10 femelele de lăcuste sunt atacate, pentru că au dimensiuni mai mari, de femelele de viespe -masculii viespilor mor imediat după împerechere.
Darrell Kemp sugerează, în concluzii, că în multe specii sexul e asociat cu riscul de a fi mâncat, dar rezultatele nu sunt concludente, cercetarea sa nefiind destul de extinsă. Poate fi crezut, însă, faptul că a existat, în timpuri străvechi, acest pericol şi pentru oameni, lucru care a dus la predispoziţia acestora de a face sex în locuri mai izolate şi protejate.
Sexul în public e periculos, spune un studiu
PUBLICAT
Miercuri, 18 Ianuarie 2012 14:03
ACTUALIZAT
Miercuri, 18 Ianuarie 2012 14:47
SURSA
REALITATEA.NET
Zoologul australian Darrell Kemp a condus un studiu care confirmă faptul că sexul în public este foarte periculos pentru vieţile celor doi amanţi, scrie ziarul Pravda în ediţia sa în limba engleză.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M