Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Homosexualitatea noului şef Apple, subiect de ceartă între bloggeri

Ar trebui ca media să acorde mai multă atenţie faptului că Tim Cook e gay? Un blogger Reuters insistă că da, în timp ce colegii lui spun vehement nu.

Tim Cook şi Steve Jobs: noul şi fostul şef Apple
Tim Cook şi Steve Jobs: noul şi fostul şef Apple

Totul a început cu bloggerul Reuters, Felix Salmon, şi postul lui, intitulat: "Nu ignoraţi sexualitatea lui Tim Cook". În acel text, el scria despre faptul că media a fost reticentă în a aduce în discuţie subiectul sexualităţii lui Cook, după ce a fost numit la conducerea Apple, în locul lui Steve Jobs.

Este, însă, ceva ce ar trebui menţionat şi sărbătorit, scria jurnalistul, explicând că pentru comunitatea gay e important ca astfel de modele să fie prezente în presă. Şi cum Apple e una din cele mai mari companii din lume, faptul că noul ei şef este gay, nu trebuie ignorat. Tim Cook este, de altfel, cel mai puternic gay din lume, scrie Salmon.

Nu doar media a ignorat acest aspect, dar Cook însuşi nu este deschis în privinţa acestui subiect, iar Apple nu a spus nimic în acest sens, mai scrie bloggerul Reuters. "Să îşi păstreze sexualitatea ascunsă nu mai este o opţiune", adaugă acesta.

Articolul a stârnit reacţii puternice printre colegii lui, bloggeri şi jurnalişti de la alte publicaţii importante. Mulţi dintre ei au scris că sexualitatea noului şef Apple nu ar trebui să fie o ştire sau că, dacă e, este una plictisitoare. Subiectul este plictisitor, scrie ZDnet. "Nu mă interesează deloc ce fac şefii companiilor cu organele lor genitale", adăuga Tom Foremski. Cui îi pasă? reacţionau şi cei de la Forbes.

Ca răspuns la aceste reacţii, Salmon a mai scris un text: "De ce vorbesc de sexualitatea lui Tim Cook". "Nu am depăşit momentul", spune acesta. Promovarea homosexualităţii, ca un fapt normal, este încă la început, mai ales în ceea ce priveşte marile companii şi angajaţii lor. Salmon mai arată cu degetul înspre politica "nu vreau să ştiu, nu mă interesează", care a dăunat până acum comunităţii gay. "Este mult mai lipsit de etică să perpetuezi ideea că Tim Cook este hetero", conchide acesta.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro