Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi
Cu toate că Orlando Bloom făcea deliciul multor spectatoare, lipsa sa nu ameninţă sex-appeal-ul celui de-al patrulea film al seriei Piraţii din Caraibe. Merită văzut pentru Johnny Depp, despre care nici nu mai trebuie să vă spunem cât de fermecător poate fi, dar şi pentru voluptuoasa Penelope Cruz şi nu merită ratată nici mai tânăra actriţă franceză Astrid Berges-Frisbey în rolul sirenei seducătoare.
Saga Amurg: Zori de zi (prima parte)
Cea de-a patra parte a seriei Amurg ne oferă ceva ce mulţi au aşteptat cu sufletul la gură: prima scenă de sex dintre Edward şi Bella. Pe lângă această scenă, şi prezenţa seducătoare şi mai mult dezbrăcată a lui Taylor Lautner ajută ca filmul să fie unul dintre cele mai sexy ale anului în topul nostru.
A naibii dragoste
În rolul unui seducător care îşi asumă rolul să îi redea puterea de seducţie personajului princiapal interpretat de Steve Carrel, frumuşelul Ryan Gosling face un rol de compoziţie extrem de interesant. De cealaltă parte, Emma Stone e la fel de seducătoare, iar scena în care Ryan şi Emma dansează pe melodia din filmul "Dirty Dancing" nu trebuie ratată!
Cursa
Da, Ryan Gosling are o mulţime de fane. Merită ca după Notebook şi A naibii dragoste să îl vezi jucând şi un rol de băiat rău, pentru că e cu atât mai seducător. E un film care te ţine în priză, iar puterea de seducţie a actriţelor Christina Hendricks şi Carey Mulligan nu e nici ea mai prejos.
Marea Mahmureală 2
E suficient să îţi spunem că distribuţia e aproape în întregime masculină şi că Bradley Cooper a fost numit cel mai sexy bărbat în viaţă, conform revistei People. Mai ai nevoie şi de alte argumente?
Prietenie cu folos
Dacă e vorba de sex fără obligaţii, ideea de la care pornesc cele două personaje din film, atunci nu are cum să fie vorba de un film plicticos, nu? Justin Timberlake şi Mila Kunis sunt un cuplu foarte atrăgător, iar filmul are mult umor.
Fără obligaţii
Urmând acelaşi principiu ca şi "Prietenie cu folos", acela al unei poveşti dragoste îndrăzneţe şi sexy în care protagoniştii se trezesc făcând sex şi mai apoi pun la punct o înţelegere şi cad de acord că nu îşi doresc niciun fel de relaţie.
Apă pentru elefanţi
Atunci când nu e prea ocupat cu iubita lui din viaţa reală, Kristen Steward, sau cu rolul vampirului Edward, Robert Pattison îi dă replica lui Reese Witherspoon. Iar povestea de dragoste dintre tânărul neexperimentat şi femeia căsătorită are un farmec aparte!
Sucker Punch: Evadare din adevăr
Fără să fie un film de excepţie, Sucker Punch e de excepţie prin numărul de actriţe sexy care joacă rolul unor supereroine care încearcă să evadeze din lumea înconjurătoare: Emily Browning , Abbie Cornish, Jena Malone, Vanessa Hudgens, Jamie Chung.
Transformers 3
Filmul, în care manechinul Rosie Huntington Whiteley reuşeşte să facă faţă cu succes rolului pe care Megan Fox l-a făcut celebru, îi are în distribuţie şi pe Shia LeBeouf şi pe Patrick Dempsey, aşa e unul dintre filmele la care nu te vei plictisi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M