Raportul întocmit de Inspectorul general de Interne, Earl Devaney,
deplânge "o cultură a lipsei de etică", iar în departamentul Minerals
Management service mai ales "o cultură a abuzului de stupefiante şi a
vagabondajului sexual".
Între ianuarie 2002 şi iulie 2006, 19
angajaţi ai serviciului care se ocupă de partea de petrol dată de
companii Guvernului în schimbul dreptului de exploatare, au primit "o
vastă paletă de cadouri" din partea unor companii petroliere.
După "mai bine de doi ani" de anchetă, în cursul cărora "au fost interogaţi 233 de martori" şi au fost parcurse "470.000 de pagini de documente şi e-mailuri", Devaney a descoperit o "cultură generalizată a exclusivităţii, în afara regulilor care guvernează ceilalţi angajaţi ai Guvernului federal", se arată în raport.
În două cazuri, aceste "cadouri", printre care mese la restaurant, bilete la spectacole sau partide de golf, "au fost oferite de 135 de ori din partea a patru mari companii petroliere". După una dintre aceste partide de golf, doi angajaţi au fost cazaţi la un hotel pe banii unei companii petroliere, pentru că erau prea beţi ca să conducă.
Un funcţionar al Guvernului nu are voie să accepte cadouri de peste 20 de dolari de la aceeaşi societate într-un an. Cu toate acestea, mai mulţi angajaţi au admis că "prizarea de cocaină şi consumul de marijuana, ca şi întrevederile sexuale nu erau rare".
Mai mult, mai mulţi angajaţi au lucrat în afara agenţiei, fără să
raporteze, aşa cum trebuia, care este produsul muncii lor în formularul
de declarare a venitului. Unul dintre responsabilii agenţiei, în
prezent la pensie, ceea ce îl protejează de urmăriri penale imediate,
"manipula acordarea de contracte", spre beneficiul unui prieten.













