Foto: NewsIn
Europarlamentarul Adrian Severin a replicat ieri acuzelor aduse de preşedintele Băsescu politicienilor care au semnat Tratatul cu Ucraina, fostul ministru de Externe opinând că aceste declaraţii sunt profund dăunătoare relaţiilor cu statul vecin.

"Declaraţia privind Tratatul cu Ucraina nu este doar demagogică şi nefondată ci şi profund dăunătoare României atât în relaţia cu această ţară cât şi cu aliaţii noştri euroatlantici pentru care tratatul respectiv a constituit un act de responsabilitate aducător de linişte şi stabilitate regională (...). Nu poţi spune Ucrainei că vrei relaţii bune cu ea pentru ca în acelaşi timp să afirmi că bazele juridice ale acestei relaţii sunt strâmbe, îţi sunt dezavantajoase şi nu îţi plac. Ce încredere poate avea Ucraina într-un partener care priveşte relaţia cu ea din perspectiva perdantului înfuriat?", afirmă europarlamentarul PSD printr-un comunicat de presă remis NewsIn.

Potrivit lui Severin, dacă preşedintele Băsescu susţinea că acel document nu este avantajos putea să nu mai ratifice acel Tratat ale cărei prevederi au expirat în 2007. Fostul ministru de externe îl acuză pe preşedinte fie de ignoranţă, fie de rea-voinţă şi neglijarea interesului naţional.

"În fine, ceea ce domnul Băsescu nu a spus, probabil pentru ca nu a citit Tratatul, sau pentru că îl orbeşte furia împotriva oponenţilor care îi critică politica, este că Tratatul cu Ucraina a avut o valabilitate de numai 10 ani, cu posibilitate de prelungire. Dacă tratatul ar fi fost păgubitor pentru interesul naţional, atunci din două una: fie domnul Băsescu, ca preşedinte al României, trebuia să ceară terminarea sa, fie, în cunoştinţă de cauză, a decis să nu o facă şi atunci se face vinovat de abandonarea interesului naţional pe care îl clamează", mai arată sursa citată.

Mai mult, fostul şef al diplomaţiei, adaugă că dacă România este în proces acum cu Ucraina la Haga este un merit al Tratatului, nu o consecinţă nefastă, aşa cum a reproşat şeful statului. Fără tratat, Ucraina nu ar fi recunoscut competenţa Curţii de la Haga de a interveni în problema delimitării platoului continental din Marea Neagră şi România ar fi fost lipsită de acest mecanism în soluţionarea problemei, susţine Severin.

În plus, europarlamentarul social-democrat îi aminteşte lui Băsescu de faptul că în 1997, când s-a semnat Tratatul, era membru al Guvernului şi nu a ridicat nicio obiecţie.

La final, Severin interpretează declaraţiile prezidenţiale drept o pierdere a autocontrolului şi un atac preventiv asupra adversarilor în perspectiva unui eşec al politicii externe româneşti pe care Băsescu l-ar anticipa. "Şi într-un caz şi în altul, nu pot decât observa că atunci când un lider cu instinctul politic şi cu tupeul domnului Băsescu îşi pierde cumpătul, înseamnă că el îşi simte sfârşitul aproape", încheie preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile UE-Ucraina.

Preşedintele Băsescu a declarat luni, la TVR, că politicienii care au semnat Tratatul cu Ucraina în 1997, şi-au dat ţara "pe nerăsuflate" şi au lăsat interesul naţional după uşă, adăugând că din cauza proastei negocieri de atunci, România se judecă acum la Haga cu ţara vecină. Fără a-i numi, şeful statului s-a referit la fostul preşedinte Emil Constantinescu şi la fostul şef al diplomaţiei, Adrian Severin, spunând că va veni o vreme când vor trebui discutate condiţiile semnării acestui Tratat.

Sursa: NewsIn