"Eu am tot explicat. Nu am spus că nu îl cunosc. Nu îl pot localiza. Acest om e foarte greu de localizat. Am spus ceva cu precizie că acest om nu a participat la şedinţele staff-ului. Am spus că la sediul de campanie al lui Traian Băsescu era foartă multe şi mărturisesc că este greu să spun cine erau cele peste 100 de persoane care erau acolo. De ce să-mi fie ruşine că a fost acolo?", a declarat deputatul PD-L Sever Voinescu la Realitatea TV, comentând prezenţa în campanie a parapsihologului Aliodor Manolea alături de Traian Băsescu în campanie.
"Nu m-am lămurit ce făcea acest domn pe lângă preşedintele Băsescu. Nu l-am întrebat. Nu mi se pare o chestie relevantă. Eu nu ştiu ce a discutat preşedintele cu domnul Manolea. Toată această discuţie este de un ridicol fără margini. Am senzaţia că puţini oameni din tabăra celor care au pierdut se agaţă sau nu de o altă discuţie: dacă preşedintele a căştigat alegerile prin vrăjitorii", a precizat Voinescu.
Sever Voinescu (PD-L): Nu m-am lămurit ce făcea Manolea pe lângă preşedinte
Fostul purtător de cuvânt al candidatului Traian Băsescu spune că nu ştie ce a discutat cel din urmă cu parapsihologul care l-a însoţit din campanie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M