Sever Mureşan a făcut dezvăluiri din dosarele în care este anchetat, în exclusivitate, în studioul Realitatea TV.
Sever Mureşan spune că dosarul de evaziune fiscală din Franţa, în care a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare, ar fi fost instrumentat ca urmare a unei sesizări anonime trimisă din România. În acel proces era acuzat că nu a plătit 5 milioane de euro fiscului francez.
Omul de afaceri susţine, de asemenea, că presupusa tentativă ce urma să aibă loc în Elveţia şi în legătură cu care este cercetat, ar fi fost înscenată de un fost angajat care a profitat de ancheta derulată în România şi ar fi preluat toate activele firmelor deţinute de Mureşan în Elveţia.
"Banca Dacia Felix nu a fost niciodată devalizată de mine pentru că banca îmi datorează aproape 40 de milioane de dolari. Patru experţi numiţi de instanţa de la Constanţa au constat că această sumă mi se datorează. În aceste operaţiuni bancare ne bazăm pe documente", a declarat Sever Mureşan.
"Este o dezinformare. Banca Dacia Felix a acordat foarte multe credite fără garanţii care să le acopere. Ea a urmărit aceşti debitori în justiţie în procese civile sau penale, având 700 de procese. Nu persoanele fizice sau juridice au de recuperat bani de la Banca Dacia Felix, ci banca are de recuperat bani de la aceste persoane", a declarat Sever Mureşan.
"Acest conflict a izbucnit în cadrul Băncii Dacia Felix. Opozantul meu fiind Ion Ilie Mania, care plecase în Italia înainte de 1989 şi care s-a reîntors dorind să fie mare investitor la diferite societăţi din România printre care şi Dacia Felix, în 1993. După ce a participat la capitalul băncii, a fost cooptat în consiliul de administraţie al băncii. În 1994, am constat că au fost acordate credite de peste 20 de milioane de dolari au fost acordate în baza unei garanţii false. După mulţi ani de zile, instanţele româneşti l-au condamnat pe Ion Ilie Mania la fals, uz de fals, fals de monedă, dar era prea târziu şi se prescripsese", a declarat Sever Mureşan.
"În justiţia elveţiană, reprezentatul Băncii Dacia Felix era Ion Ilie Mania. A plătit avocaţii foarte generos, cu 4 milioane de dolari", a mai spus Mureşan.
"La ora actuală aştept să-mi recuperez primele sume din cele datorate de fiscul francez. Sunt o victimă a înscenărilor şi la care justiţia nu a putut să fie extrem de clară şi de rapidă. (...) Vreau să-mi reiau activitatea economică, a cărei imagine vreau să fie publică tot prin intermediul sportului", a mai spus acesta.
"Este un dosar în care sunt inculpat şi în care am câştigat pe fond, dosarul s-a întârziat ca urmare a plecării mele în Franţa şi va fi reluat mâine. În baza probelor existe voi câştiga acest dosar şi voi demonstra nevinovăţia şi voi încerca să recuperez creanţele pe care eu şi societăţile grupului le au faţă de Banca Dacia Felix", a spus acesta.
Mureşan este acuzat de anchetatorii francezi, în primul dosar, de comiterea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, spălare de bani în mod organizat, asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de omor, asociere pentru comiterea infracţiunilor de şantaj, fals şi uz de fals.
În al doilea dosar intrumentat de anchetatorii francezi, omul de afaceri român a fost găsit nevinovat. În decembrie 2007, Curtea de Apel de la Dijon a desfiinţat sentinţa Tribunalului din Dijon din 2004 prin care Sever Mureşan era condamnat la închisoare pentru evaziune fiscală. Astfel, soţia lui, Anca Zaharescu, a declarat, pentru NewsIn, că autorităţile judiciare ar fi ajuns la concluzia că trebuie să-i restituie lui Sever Mureşan aproximativ 5 milioane de euro în acest dosar.
Mureşan s-a prezentat luni la Tribunalul Constanţa şi a solicitat magistraţilor amânarea procesului pentru a-şi angaja un nou avocat, transmite corespondentul NewsIn. El a precizat că unul dintre apărătorii săi a decedat şi că urmează să apeleze la serviciile altui avocat. Dosarul se află în fază de rejudecare, ca urmare a deciziei Curţii de Apel Constanţa. Un nou termen de judecată a fost stabilit pentru 9 iunie.










