Sever Mureşan, achitat de Tribunalul din Lille
Curtea Corecţionala a Tribunalului de Mare Instanţă din Lille (Franţa) l-a achitat pe omul de afaceri Sever Mureşan în procesul în care era acuzat că ar fi ordonat uciderea unui finanţist elveţian.
Potrivit comunicat remis de către Julia Mureşan, în 5 martie 2010, Curtea Corecţională a Tribunalului de Mare Instanţă din Lille (Franţa) "l-a achitat pe omul de afaceri şi fostul jucător de tenis Andrei Sever Mureşan, în dosarul în care a fost acuzat de către Rolf Gehrig, fostul său angajat". Sever Mureşan a fost declarat nevinovat pentru toate capetele de acuzare.
"Aceasta decizie este cea mai recentă dintr-o suită lungă şi complexă de dosare, reclamaţii, plângeri, înscenări şi de procese începute în 1995. Presedinte al celui mai mare grup din România (Grupul SM Invest), în anii 1990, Sever Mureşan a contribuit la dezvoltarea şi promovarea ţării pe plan internaţional, în special prin relaţii strânse cu Statele Unite şi cu fostul preşedinte George Bush, ce a fost invitat de catre Mureşan şi grupul SM la Bucureşti în 1995", se arată în comunicatul remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.
Mureşan a fost reclamat pentru "evaziune fiscală în Franţa, devalizarea primei bănci private din România - "Banca Dacia Felix, asociere de răufăcători în vederea comiterii unei crime în bandă organizată împotriva lui Rolf Gehrig în Franţa".
Sever Mureşan a fost arestat de mai multe ori în România, Franţa şi Elveţia, executând aproape patru ani de închisoare între 1996 şi 2008. "A fost declarat nevinovat în fiecare din aceste procese: în anul 2003, a fost achitat pe fond de Judecătoria Constanţa în cazul Dacia Felix; în 2008, Curtea de Apel din Lyon - Franţa, l-a achitat în dosarul ce-l inculpa pentru evaziune fiscală; în martie 2010, Curtea Corecţională din Lille - Franţa în dosarul Rolf Gehrig. Această decizie încheie aproape 15 ani de investigaţii şi proceduri judiciare şi astfel marchează sfârşitul acestui scenariu demn de un film Hollywoodian din Carpaţi", se mai arată în comunicat.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta
MARINARII: Sarkozy, pe navă cu Băsescu
Avocatul lui Damaschin: Nu a putut nici măcar...
Dinu Damaschin a decedat







Feedback

