"Zvonurile recente (despre moartea lui Kim Jong-Il) sunt fără fundament", a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Unificării, Kim Ho-Nyoun.

Zvonuri despre moartea "liderului iubit" nord-coreean au circulat pentru scurt timp în această dimineaţă la Bursa de la Seul.

Agenţia de presă oficială nord-coreeană a anunţat  joi că Kim Jong-Il se află în oraşul-port Hamhung pentru a vizita o fabrică de textile.

Un site de ştiri sud-coreean obscur a fost la originea zvonului că liderul nord-coreean a fost asasinat şi înlocuit cu un oficial de rang înalt din serviciile secrete chineze.

Informaţiile despre Kim Jong-Il şi potenţialii săi succesori sunt cele mai bine păstrate secrete la Phenian, cunoscute doar câtorva apropiaţi ai liderului nord-coreean, spun analiştii.

"Coreea de Nord poate fi o gaură neagră a informaţiei, când este vorba despre Kim", a declarat o sursă din serviciile secrete.

Cele mai multe zvonuri despre Kim, în vârstă de 66 de ani, se referă la sănătatea şi la succesorul său, care va fi probabil ales dintre cei trei fii ai săi. Guvernul nord-coreean nu are purtător de cuvânt pentru a răspunde întrebărilor, iar speculaţiile nu pot fi verificate în niciun fel.

"Dacă s-a întâmplat aşa ceva, se va afla. Nu poate fi ţinut secret la nesfârşit", a comentat Daniel Pinkston, de la International Crisis Group din Seul.

Când fondatorul Coreei de Nord Kim Ir-sen a murit în 1994, decesul a fost ţinut secret aproape două zile, până la finalizarea aranjamentelor pentru succesiune. Aproape toţi nord-coreenii, cu excepţia unui cerc restrâns de oameni importanţi, au aflat despre moartea liderului lor de la televizor.

Zvonul despre asasinarea lui Kim Jong-Il a apărut în contextul în care trimişii american şi nord-coreean s-au întâlnit la Beijing pentru discuţii despre activităţile nucleare ale Phenianului.