Serviciul public de ambulanţă, sprijinit cu medici şi maşini din sectorul privat
Serviciul public de ambulanţă va putea să solicite ajutorul serviciilor private de acordare a primului ajutor, numai dacă acestea din urmă se află în relaţie contractuală cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, potrivit unui proiect de ordin privind medicina de urgenţă al Ministerului Sănătăţii. De asemenea, Dispeceratul 112 va dispune de un program care va afişa, în funcţie de coordonatele şi gradul de urgenţă al solicitării pacientului, care sunt ambulanţele disponibile la acel moment şi care este tipul de ambulanţă necesar.
"Dacă există foarte multe solicitări la serviciul 112 şi nu sunt maşini sau medici suficienţi, cei de la dispecerat pot solicita o ambulanţă cu medic şi asistent de la serviciile private, numai dacă acestea au contract cu casa de asigurări", a precizat, joi, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat.
Arafat a adăugat că ambulanţele private vor fi inscripţionate cu textul "Serviciu privat contra cost", alături de care va fi trecut numărul de telefon la care poate fi apelat serviciul. De asemenea, sub text va fi inscripţionat mesajul "Pentru serviciul public, sunaţi la 112".
"Au fost cazuri în care oamenii nu ştiau că sună la un serviciu privat şi că, în urma intervenţiei, trebuie să plătească. Trebuie să clarificăm aceste lucruri, pentru ca pacienţii să nu fie puşi în situaţii neplăcute, din cauza lipsei de informare", a completat dr. Arafat.
Subsecretarul de stat a mai anunţat că Dispeceratul 112 va dispune, în maximum două luni, de un program care va afişa, în funcţie de coordonatele şi gradul de urgenţă al solicitării pacientului, care sunt ambulanţele disponibile la acel moment şi care este tipul de ambulanţă necesar.
"De pildă, cazul unei gravide
inconştiente înseamnă urgenţă de gradul roşu. După introducerea datelor
în calculator, se va afişa un tabel cu tipul de ambulanţă dotat pentru
urgenţele de grad roşu şi care astfel de ambulanţe sunt cel mai aproape
de pacient", a explicat Arafat.
Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a adăugat că acest
program este implementat parţial, în unele dispecerate, şi urmează să
fie introdus în toate dispeceratele 112 din ţară.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

