Ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a dat calificative între satisfăcător şi bine serviciilor de pe plajele româneşti. Aflată în vizită la Mamaia, Sulfina Barbu s-a declarat mulţumită în general de modul în care s-au organizat concesionarii şi a declarat că închirierea plajelor a fost un succes economic şi financiar.

Direcţia de Ape Dobrogea Litoral a încasat de trei ori mai mulţi bani faţă de anul trecut, afirmă ministrul. Sulfina Barbu a precizat că noii administratori ai plajelor au avut prea puţin timp la dispoziţie ca să se pregătească pentru deschiderea sezonului estival.

Există şi o anumită rezistenţă din partea autorităţilor locale, spune ministrul Mediului, astfel că operatorii sunt împiedicaţi să aplice ad literam obligaţiile contractuale. Sulfina Barbu se referă în special la eliberarea autorizaţiilor de construcţie pentru utilităţile de pe plaje. Ministrul Mediului a anunţat va promova în regim de urgenţă un act normativ care să permită dotarea plajelor, în acest sezon, fără autorizaţie din partea primăriei.

Ministrul Mediului, Sulfina Barbu: Există un amendament în Parlament care a fost discutat ca, pentru sezonul 2006, să fie exceptate, conform planului de investiţii de autorizaţii, deoarce există o rezistenţă a autorităţilor locale de a acorda aceste autorizaţii, probabil pentru a compromite planurile de investiţii asumate în contractele de închiriere.