Un gol marcat de Sebastiano Siviglia în poarta Atalantei a adus pentru Lazio a doua victorie în patru etape disputate din actuala ediţie a campionatului Italiei. Gruparea din capitala peninsulară rămâne în subsolul ierarhiei, cu minus 5 puncte la activ din penalizarea de 11 puncte dictată în urma scandalului Calciopoli.

Meciul Lazio - Atalanta a început cu ocazia lui Nicola Ventola salvată însă lejer de portarul oaspeţilor, Marco Balotta. La cealaltă poartă, Alex Calderoni nu a avut nici el probleme la acţiunea semnată de Massimo Oddo. În repriza secundă Lazio a forţat în ofensivă, mai întâi prin Tommaso Rocchi carea luat la ţintă bara. Apoi a deschis scorul în urma unei lovituri libere care l-a găsit inspirat pe Sebastiano Siviglia. În clasament, Lazio rămâne în ztona retrogradabilă, cu 6 puncte mai puţin decât Parma, ocupanta locului 17.