"Am fost citat ca martor în dosar, însă eu nu am participat la
manifestările "Trofeul calităţii" decât de două ori, la Iaşi şi la
Cluj, însă atunci nu mai eram secretar de stat. Şi nu m-am ocupat de
campania PSD, deoarece în iunie 2004, mi-am dat demisia ", a declarat
ziariştilor Sergiu Sechelariu.
Fostul preşedinte al PSD Adrian Năstase este acuzat că şi-a finanţat campania
din banii plătiţi de firmele care au participat la concursul "Trofeul
Calităţii", organizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, drept
taxe de participare.
Iniţial, aceşti bani erau strânşi în contul firmei Urban Construct,
societate apropiată familiei Năstase, care era partenera
Inspectoratului de Stat în Construcţii în organizarea acestui concurs.
În ordonanţa de începere a urmăririi penale din acelaşi dosar împotriva
fostului şef a Inspectoratului, Irina Jianu, procurorii au reţinut
tocmai că aceşti bani strânşi drept taxe ar fi trebuit depuşi în contul
Institutului de Asigurare a Calităţii în Construcţii.
Până la acest moment, procurorii au audiat foarte multe persoane din
întreaga ţară în acest dosar şi în special funcţionari ai
inspectoratelor judeţene de stat în construcţii.
"Trofeul Calităţii" era un concurs destinat firmelor de construcţii la
care trebuia să depună o taxă de participare între 5 şi 20 de milioane
de lei vechi. Potrivit unor surse judiciare, un control al Gărzii
Financiare ar fi arătat că unele societăţi au plătit şi 100 de milioane
de lei vechi.
Un raport al Autorităţii de Control a Guvernului (ACG) din martie 2007
arată că Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) ar fi încălcat
legislaţia în ceea ce priveşte organizarea în 2004 a Simpozionului
"Trofeul Calităţii în Construcţii". Astfel, nu a existat un regulament de organizare, iar selecţia s-a
făcut fără respectarea prevederilor Ordonanţei 60/2001 privind
achiziţiile publice.
La solicitarea ACG, Garda Financiară a efectuat un control,
stabilindu-se că au fost săvârşite mai multe infracţiuni, conform legii
societăţilor comerciale, prin folosirea cu rea credinţă a bunurilor
într-un scop contrar intereselor societăţii, în folosul propriu ori
pentru a favoriza o altă societate.
1 EUR= 4.2817 RON 
Feedback


















